Explorari interioare

2015/2016

CRED...ÎN FERICIRE

Autor: elev: Cruceanu Luminița, Liceul Teoretic”Sfânta Maria”,Galaţi

prof.Cojocaru Dorina, Liceul Teoretic ”Sfânta Maria”,Galaţi

Fericirea...

Fericirea trebuie să fie în tot: Fericire trebuie să fie în inimi, pe buze, fericirea trebuie să lege mâini, să stârnească râsete, fericirea trebuie să ne învețe să iubim, fericirea trebuie să ne călăuzească negreșit în fiecare zi a vieții. Fericirea trebuie să ne învețe să spunem mama, tata; fericirea nu trebuie să se ascundă și nici să se teamă...Însă fericirea e fricoasă și fuge. Fuge când vede oamenii triști și nimicuri, când vede oameni irascibili, când vede oameni încruntați. Știți ce urăște fericirea? Ea urăște dorința asta a a oamenilor de a fi serioși, de a fi ancorați în lumea cotidiană. Ea urăște oamenii parșivi, oamenii îngâmfați, oamenii nostalgici. Fericirea iubește. Ce iubește fericirea? Ea iubește oamenii spontani, energici, glumeți, mulțumiți cu ei înșiși, acei oameni care știu să zâmbească. Și e mare lucru să zâmbești cu inima, căci tot mai puțini oameni o fac. Fericirea e rușinoasă și fidelă. Ea nu se arată oricui. Pe cei veseli îi vizitează fără să mai bată la ușă, întră direct și stă acolo foarte mult timp. În schimb, ea nu vizitează sufletele amorțite decât foarte rar. Fericirea  iese zilnic la geam și țipă: Zâmbiți!...Puțini o ascultă, puțini o aud, asta pentru că urechile oamenilor nu mai aud decât ceea ce vor. Fericirea e în ciripitul păsărelelor și într-o rază de soare ce-ți încleștează privirea. Fericirea aleargă pe străzi dansând și cântând. Puțini o văd, oamenii nu se mai opresc din mersul lor pentru nimic, nici nu o bagă în seamă. Fericirea se oprește în dreptul fiecărui om cu inima tânără și blândă și-l îmbrățișează puternic, iar apoi caută alți și alți oameni.

     Eu cred în fericire, iar fericirea crede în mine și nu mă abandonează niciodată. Fericirea mi s-a alăturat prin iubire, prin familie, prin prietenie, prin natură...Fericirea mă sărută pe frunte în fiecare dimineață și-i port inscripția sărutului în fiecare moment al zilei. De aceea zâmbesc. De aceea râd. De ce? Fiindcă am știut să ascult fericirea, să o privesc, să o îmbrățișez atunci când mulți dintre voi i-ați întors spatele.

IDENTITATE

Banu Valentina, Liceul Teoretic”Sfânta Maria”,Galaţi

prof.Cojocaru Dorina, Liceul Teoretic ”Sfânta Maria”,Galaţi

      Nu m-am întrebat niciodată dacă sunt sau nu cine trebuie să fiu, dacă nu cumva acesta este destinul meu. Poate că nu e necesar să continui să joc pe scena vieții aceeași piesă de teatru, secătuită de râsete, până ce cade cortina. Poate că există o cale  de ieșire din dansul monoton al rutinei.

    Adevărul este că întotdeauna am fost dornică de schimbare, de a încerca noi scenarii, de a intra în piesa altor personaje. Dar, cu toate aceastea, nu am făcut absolut nimic în acest sens. Am așteptat totul de la nimeni și nimic de la mine însămi. Acum nici nu mai știu dacă să mai aștept ceva, dacă să rămân sau nu pe scenă. Sunt un actor netalentat, se pare, pentru că în loc de aplauze primesc doar ploaie. În căderea lor liberă, lacrimile cerului le mângâie violent pe ale mele, devenind cristale întunecate, șlefuite de un curcubeu decolorat, pentru că ploaia se dovedește a fi acidă-blestemul unei gândiri egoiste și al încapacității de a mă detașa de un nivel mediocru al condiției umane.

      Am ajuns să cred că plouă cu iluzii și mi-am luminat privirea......cu întuneric. În fond, poate că aceasta e natura ființei umane: oscilarea între adevărul crud al vieții și minciunile dulci, cu gust amar, între divinitate și demonitate. Cert este că rareori găsesc echilibrul între două elemente contradictorii. Sunt ca o balanță defectă, fapt ce mă determină să-mi pierd, lent, dar sigur, identitatea. Tot ce mi-a mai rămas sunt cuvintele pe care le cern în taină pe hârtia galbenă. Ele sunt oglinda în care nu îmi regăsesc niciun defect. 

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

Buzatu Flavius Teodor

Clasa a X-a I

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

Autoportret

Sunt un poet ce merg în noapte,

În minte răsunându-mi șoapte.

Pe drumuri doar de câtre vânt bătute

Eu caut lucruri de nimeni știute.

În întuneric încerc să fac lumină

Și-n toate cele omenești găsesc câte o vină.

Sufletu-mi tânjește după falnica atotștiință,

Și-atunci îmi cer iertare în rugăciuni cu umilință.

Urc pe munți, mai sus, spre cer,

S-ajung în Rai eu tot mai sper.

De aș găsi o scară mi-ar fi mai ușor,

Dar mi-e teamă că prea tânăr am să mor.

În clipa ceea înapoi pe drumul pietruit mă-ntorc,

Pe calea luminată eu creierii mi-i storc.

În sunet de trompetă eu cobor spre casă

Treptele din piatră, mistuit de dor.

La cât de mult gândul meu cel sclipitor a chibzuit,

Într-un final, răspunsul arzător eu l-am găsit,

Dar cred că al meu negru păr a și albit.

Dumitru Vlad

Clasa a IX-a D

Colegiul Naţional "Matei Basarab"

Cine sunt eu?

            Eu sunt Vlad. Sunt un băiat de 15 ani, înalt, plinuţ, cu ochi căprui şi păr castaniu. Sunt din Olt, dar învăţ în Bucureşti, la Colegiul Naţional "Matei Basarab".

            Mi-e mai greu să mă caracterizez din punct de vedere moral, având în vedere faptul că mă aflu în acea perioadă a adolescenţei, în care sunt confuz şi încerc să mă obişnuiesc cu schimbările, ce au loc la nivel fizic şi psihic datorită pubertăţii, dar un lucru cert, ce nu s-a schimbat de-a lungul anilor, este acela că sunt timid. Sunt foarte timid, de aceea nu sunt foarte sociabil şi am puţini prieteni. Mă obişnuiesc greu cu persoanele noi şi mi-e ruşine să vorbesc cu ele. Pentru mine, începutul clasei a IX-a a fost un chin, trebuind să cunosc şi să vorbesc numai cu persoane necunoscute.

            Paradoxal, atunci când sunt cu persoane cunoscute, apropiate, devin foarte vorbăreţ, enervant de vorbăreţ. Şi îmi dau seama de asta de-abia după ce am plictisit pe toată lumea cu "trăncăneala" mea. De asemenea, râd mult şi fac multe glume, multe dintre ele fiind cam nereuşite.

            În unele zile sunt trist, iniţial fără motiv, apoi încep să mă gândesc că mă chinui să învăţ degeaba, pentru că din cauza lipsei mele de voinţă n-o să reuşesc să fac nimic serios şi devin şi mai trist. În alte zile sunt fericit, gândindu-mă că viitorul nu poate fi aşa de rău şi că, aşa cum au reuşit unii, o să o fac şi eu. Iar în alte zile doar conştientizez că "stările" mele sunt doar "drame de adolescent", pe care cred că toţi le au.

            De asemenea, n-am multe hobby-uri, îmi place să joc fotbal şi să stau la calculator. Nu-mi place să mă implic în activităţi de grup, pentru că nu-mi place munca în echipă, deoarece, aşa cum am spus mai devreme, sunt timid, şi mi-e frică să-mi exprim ideea sau opinia pentru că s-ar putea ca ceilalţi să nu fie de acord cu ea şi nu-mi place să spun sau să fac ceva greşit, deci mai bine nu o fac deloc, cu toate că ştiu că e greşit.

            În viitor, aş fi atras să lucrez în domeniul IT, pentru că îmi place să lucrez la calculator, dar după cum am spus, nu am deloc voinţă, deci nu ştiu cât de departe voi ajunge cu asta.  

            Sunt foarte critic cu mine însumi, şi chiar şi cu restul persoanelor, dar numai în mintea mea, nu-mi prea exprim părerea despre alţii de faţă cu altcineva. Şi descrierea despre mine am făcut-o într-un mod puţin cam critic, evidenţiind mai mult părţile care nu-mi plac la mine, dar acesta sunt eu.

Ruţă Slavia

Clasa a X-a I

Colegiul Naţional ,,Matei Basarab”

Eu sunt ...

       Mă numesc Slavia Ruţă și am șaisprezece ani. Știu, am un nume uşor ciudat...există și o poveste a numelui meu, o spun, în general, când cunosc persoane noi, surpinse de cum mă prezint. Tatăl mamei mele s-a născut în Iugoslavia, însă a fost nevoit să plece din țară, stabilindu-se în România. Când s-au născut cei doi copii ai săi, pe mama a botezat-o Slavia, iar pe fratele ei, Yugo, din dragoste pentru patria sa. Iar pe mine...m-au numit după mama... lipsă de inspirație.

Aşadar... asta sunt eu. Staţi! Nu, asta nu sunt eu, acesta este doar numele pe care îl port, cu care însă mă identific prea des, la fel ca restul oamenilor, din păcate... Hmm... Deci cine sunt?!

Sunt elevă în clasa a zecea la Colegiul Național "Matei Basarab", profilul științe sociale, deoarece mă atrage sfera umanului, mă fascinează oamenii şi-mi doresc să-i înțeleg, să le pătrund în minte. Îmi doresc ca pe viitor să am un job flexibil, antrenant, care să mă țină constant în acțiune, să am o viață activă. Mă imaginez o mamă tânără, modernă, însă devotată familiei sale și mai ales propriei persoane.... Deci, sunt o viitoare mamă? Da, însă definirea eului meu nu se oprește aici. Sunt fiica mamei și a tatălui meu, sunt sora fratelui meu și nepoata celor două bunici care mi-au rămas. Sunt prietena cuiva, sunt fosta elevă a unei profesoare pe care o ador, care mă iubește ca pe propriile sale fete.

       Doamne, câte eu sunt! Asta înseamnă că am o personalitate complexă! Sunt o persoană care, pentru a se defini, trebuie să se  găsească sub diferite aspecte, contexte (social, familial, spiritual), în relație cu alţi oameni. Prin urmare, "Cine sunt eu?" nu are un răspuns ferm, concret, ca o definiție. Este un concept care se desfășoară pe mai multe planuri, care depinde de alti, de alte EU-ri.

"Eul eului meu

Este încleștat în eul tău,

Și-n eul lui,

Și-n eul lor,

Și-n eul nostru,

Și-n eul tuturor,

Și tot așa,

Din încleștare-n încleștare

S-a format eul unui cerc,

Și tot așa

Din încleștare-n încleștare,

Absurdă sau reală,

Mai mult sau mai puțin involuntară

Am ajuns la concluzia

Că eul eului meu

Nu poate exista decât în încleștare

Cu eul tău,

Și cu eul lui

Și cu eul lor,

Și cu eul nostru

Și cu eul tuturor

Altfel, s-ar strica cercul."

       Și totuși, cine sunt eu? EU sunt un suflet ce a ales să vină pe acest Pământ, în această familie, ciudată, cum o definesc eu. Am ales acest trup pentru a mă putea manifesta în această lume, deci eu nu sunt fata blondă, slabă, cu ochi căprui. Corpul meu este doar un vehicul care mă plimbă prin viață. Neale Donald Walsch afirma că viața este o creație, nu o descoperire, deci EU sunt creatoarea vieții mele. Nu există nimic în afara mea și totuși totul există fără mine, căci eu sunt responsabilă doar de propiul suflet.

Eu sunt nimicul care face parte din tot și totul care face parte din nimic!

Fotografia

Unul din hobby-urile mele este fotografia. Îmi place să fac diverse poze și apoi să le editez în moduri unice, utilizând o varietate de efecte sau rame. De asemenea, mă distrez “jucandu-mă” cu imaginile, făcând diferite colaje. Mi se pare un mod foarte frumos, distractiv și  creativ  de a-ți folosi imaginația și, totodată, îmi ramân o mulțime de amintiri pentru totdeauna.

 Pruteanu Andrei

Școala Superioară Comercială ”Nicolae  Kretzulescu”

Prof.coord. Trăistaru Luciana-Denisa

Dialog interior

...Tot acest amalgam de sentimente reprezintă o zi asa-zis normală din viața unui adolescent, cu bune și cu rele.  Ea este frumoasă în felul ei, deși preferăm să stăm în lumea noastră unde ne facem scenarii,  ce credem ca nu vor lua formă niciodată. Ne înșelăm pentru că, dacă am face măcar un gest, un prim pas să ieșim de acolo, am putea învinge, reprezentând o latură firească a omului.

Toate aceste modele de viață reflectă faptul că, indiferent de vârstă și tip de caracter, a purta un dialog interior este la îndemâna oricui, deși prea puțini dintre noi acordă atenție acestui sfetnic tăcut.

Epigrame – Pîrvu Cristian

22/04/2015

Resemnare
Doamnei profesoare Ene Felicia, care nu-mi da pace, într-un sens bun.

Eu i-am zis ca nu mai scriu,

N-am talent! I-am pus capac.

Dar cum era sa scap viu?

N-am decât să-i fac pe plac.

Echivoc

Complimente-n drum îmi pică

Și spune lumea că-s modest,

Dar știu c-aș lua o notă mică,

De viața noastră ar fi un test.

    Omnisciens

De-a lungul realității mele

Pot spune “nu știu” sau “nu pot”,

Dar de-ar fi vorba despre tine,

Ai da în clocot făr' de foc.

PLOAIE DE VISE - VISUL MEU DE ARTIST
" KRETZU  "are talent 
aprilie 2015

Colegiul Naţional “Matei Basarab”

Abdel-Hafiz Laila

Clasa a XI-a H

CINE SUNT EU? 

Ce mă definește pe mine ca persoană? Ce mă deosebește pe mine de ceilalți? Definiția mea e scurtă : sunt un HAOS, ambalat frumos.

            Iubesc. Iubesc din tot sufletul și necondiționat. Iubesc muzica, actoria, oamenii ce iubesc să trăiască și mă iubesc pe mine. Am învățat că viața devine mai ușoară atunci când cel mai bun prieten al tău, ești chiar tu. Îmi place să vorbesc cu mine însămi. Chiar dacă sunt înconjurată de o mulțime de oameni, am realizat că nimeni nu mă poate înțelege cu adevărat. Cred că sunt prea complicată. Am o groază de principii, gânduri, țeluri și întrebări ce mă obsedează zi de zi, pe care nici eu nu le pot explica. Cum s-a creat totul? De ce ne zbatem să dobândim o mulțime de bani, când oricum ajungem la concluzia că nu ei ne aduc fericirea? De ce ne chinuim atât de mult să atingem idealul în viață, când oricum putem muri în orice clipă?.. Acestea sunt câteva din întrebările mele fără răspuns, iar lista poate continua, dar nu vreau să vă plictisesc. Să revenim la mine.

Sunt o fire puternică. Îmi place să lupt pentru ceea ce îmi doresc și să muncesc până la epuizare pentru a-mi atinge scopurile. Ador să muncesc, îmi dă sentimentul de independență. Muncesc de la vârsta de 13 ani. Treptat, am parcurs până în prezent diferite job-uri : hostess la evenimente sau restaurante, promoteriță, ospătăriță și apariții în numeroase videoclipuri, reclame, emisiuni. Destule, nu?! Ei bine, acum la 17 ani, pot spune că am un program cu adevărat haotic. Îmbin toate aceste job-uri cu liceul, orele de canto și teorie muzicală, fitness, kangoo jumps, cursuri de actorie, diferite mici spectacole în cadrul cărora cânt dar și multe altele. Toate aceste activități vin însoțite de stres și ore nedormite, dar nu mă plâng. Îmi place să fiu mereu ocupată. Simt că nu pierd timpul degeaba și fac ceva cu viața mea, față de alți adolescenti care își canalizează în cea mai mare parte energia pentru liceu și somn.

            Vă întrebați probabil când mai am timp de mine și de distracție, nu ? Simplu. Nu sunt genul de persoană foarte petrecăreață și de aceea nu am nevoie de foarte mult timp liber. Pentru mine, distracția înseamnă să ies la o cafea cu prietenii, nu să pierd nopțile în club. Bine, nu sunt ipocrită.. și serile de club își au un rol important în viața mea de adolescentă, dar mai răruț că-i mai drăguț. Iar când vine vorba de relaxare, muzica mă ajută cel mai bine. Ador zilele în care stau singură acasă, ascult muzică, scriu versuri, cânt. Prin asta mă regăsesc pe mine, mă detașez de haosul prin care trec zilnic și îmi încarc bateriile. Pentru mine muzica nu este o pasiune, este elementul esențial ce dă culoare vieții mele și îmi dă putere să trec peste greutăți.

            Voi ajunge o mare cântăreață. Ăsta este gândul cu care mă trezesc în fiecare dimineață și care mă impulsionează să nu mă dau bătută. E greu să te faci remarcată într-o lume plină de oameni talentați dar am încredere în mine și în norocul meu. Fără acest vis, viața mea nu ar mai avea niciun sens. Nu vreau să fiu un om mediocru și să duc o viață normală. Îmi doresc o viață de artist. Simt că sunt făcută pentru asta, simt că m-am născut să fiu specială. Tocmai de aceea și cariera de rezervă pe care mi-am ales-o este cea de diplomat. Interesantă, specială și deloc monotonă. Exact ce caut. Oricum, nu îmi fac griji că nu voi reuși în domeniul artistic, dar e bine să ai mereu și planul doi în calcul. Da, sunt o persoană destul de calculată.

            Puternică, impulsivă, ambițioasă, muncitoare și cu suflet mare. Acestea sunt cele cinci calități esențiale ce mă definesc. Contrar aparențelor, știu ce-mi doresc de la viață și nu sunt cu capul în nori. Zâmbesc și nu mă las doborâtă de nimeni și nimic. Muncesc și nu vreau să ating un ideal de viață, ci visul vieții mele. Trăiesc cum îmi dictează inima și nu mă voi justifica în fața nimănui. Iubesc și voi iubi mereu arta și frumosul. Așadar, cine sunt eu?! Sunt Laila, un om simplu, sincer și cu aspirații mărețe.

Colegiul Naţional “Matei Basarab”

Pietreanu Mădălina

Clasa a XI-a

       Privesc în oglindă…

       Sunt momente în care mă întreb dacă nu cumva reflexia ceţoasă, neclară şi tremurândă din bucata de sticlă din faţa mea nu este cu adevărat “eu”. Dacă în realitate eu, fiinţa vie, nu este decât o stafie ce ia forma realităţii în care se contemplă? Iar realitatea? Este ea oare aceeaşi pentru toţi sau capătă forme numai în spatele ochilor mei, două văgăune întunecate de incertitudine?

       Mă întreb ce aş vedea dacă oglinda mi-ar încastra sufletul şi m-ar lăsa să-i privesc fiecare faţetă în parte. Mă întreb ce culori ar căpăta în faţa mea şi dacă în ochii celorlalţi s-ar contura aceleaşi nuanţe. Dar nu, privirile altora nu trebuie să-l atingă, căci gheaţa din ele ar sparge oglinda în mii de bucăţi…

       Parcă şi văd ploaia de cioburi şi acei ochi flămânzi şi perfizi încercând s-o înghită, rotindu-se în jurul meu. Prezenţa lor mă sperie, mă paralizează. Încerc să fug, să-mi deschid aripile şi să zbor departe de ei, însă multe cioburi s-au pierdut.

       Mă uit în urmă. Ochii au dispărut. Oglinda se recompune încet, iar eu mă întorc în faţa ei. Imaginea e acum mai clară, dar plină de goluri…

       (Cine sunt eu…?)

       Privesc în continuare în oglindă… 

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

Matei Andreea

Clasa a XI-a H

Când filmul se termină, începe viaţă…

În ziua de azi toată lumea îşi doreşte o viaţă că în filme, o viaţă în care frica este înlocuită de curaj, durerea este substituită de fericire, iar ura este stopată de iubire.  Adevăratul test pentru o fiinţă umană nu este cum îşi joacă rolul inventat de ea însăşi, ci cât de bine îşi joacă rolul pe care i l-a asumat destinul. Consider că unele lucruri au fost scrise, că aşa a fost destinul. Fiecare are propriul sau destin, dar la un moment dat se va intersecta cu destinul altei persoane, iar acest lucru se numeşte iubire.

Filmele îţi pot oferi o perspectivă frumoasă despre viaţă, respectiv una greşită. În cazul meu, acestea au avut un efect benefic. M-au învăţat că trebuie să lupt în viaţă pentru a ajunge cineva care să lase ceva în urma sa. Mi-au arătat cum arată iubirea şi m-au condus într-o lume în care nu există frică. Însă eu mi-am dorit ceva mai mult de atât...mi-am propus să ţintesc din ce în ce mai sus din orice punct de vedere.

Din punct de vedere profesional, am decis să ţin viaţă altora în mâinile mele. Vreau să simt bătaia inimii unui om şi să privesc fiintă umană într-o continuă evoluţie. Artă de a fi medic este conturată de o ambiţie nemărginită şi de o anumită chemare deoarece un medic bun s-a născut pentru a face acest lucru. „Prin ambiţia şi gingaşia ta vei ajunge un bun medic deoarece pentru a fi medic trebuie să te naşti cu acea chemare, iar tu o ai!” – acestea au fost vorbele bunicii celei mai bune prietene. Aceste vorbe  m-au încurajat destul de mult.

Din punct de vedere sentimental, viaţa mea este într-o continuă dezvoltare. Învăţ pe zi ce trece să iubesc şi să mă bucur de persoanele dragi din viaţă mea, pe care vreau să le păstrez întodeauna în sufletul meu.

Sentimentul de a fi îndrăgostit nu se poate compara cu niciun film. Aş spune că am căzut din vis în vis până la marele abis,  locul în care toate gândurile se îndreaptă către persoana iubită. Iubirea este sentimentul de bucurie prin care îi arătăm persoanei iubite că există o lume în care totul este posibil, o lume în care putem evada, o lume în care trăim doar noi, „în cercul nostru”. De asemenea, gândurile schiţate prin iubire vor fi mai luminoase decât razele soarelui şi mai profunde decât concepţiile unui filosof.

Curajul este una dintre calităţile omeneşti greu de atins, deoarece ,într-o lume în care frica ne stăpâneşte, este din ce în ce mai greu să găsim  acea putere interioară de a înfrânge această teamă. Însă „Frica nu te decuplează. Te trezeşte.” („Divergent” –Veronica Roth). Acest lucru spune că prin curaj trebuie să ajungi să faci ceva cu viaţă şi viitorul tău pentru a nu fi o simplă umbră a acestei planete.

Filmul este doar începutul unor lucruri minunate din viaţă. De cele mai multe ori viaţa bate filmul. Astfel, trebuie să ţintim din ce în ce mai sus pentru că sentimentele conturate de viaţa reală sunt mult mai intense decât acelea schiţate într-un film.

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

David Valentina

Clasa a IX-a I

Doar suflete?

Uneori îmi place să cred că noi suntem doar suflete. Sufletul – o casă uriaşă, prăfuită, ferecată, o colecţie de paradoxuri în care este înglobată viaţa. Desigur, ca în fiecare casă, există un pod cu vechituri pe care sufletul nu poate şi nici nu doreşte să le arunce, ci doar le clatină câteodată.

Cum ar fi dacă în locul unor priviri zburdalnice, a unor zâmbete perfide, în locul unor înfăţişări comune sau a unor trăsături fizice ieşite din tipar ce ne-ar părea că emană o atitudine sifdătoare,  am vedea doar suflete? Slăbiciunile, visurile, amintirile, temerile, regretele, toate simţirile ascunse într-o fiinţă ar rătăci pe străzi. Oamenii ar fi ca nişte pânze susţinute de şevalete umblătoare şi conturate în mii de nuanţe cromatice ... milioane de opere de artă abstractă cărora le-am cunoaşte semnificaţia, admirându-le până când le-am răpi frumuseţea şi le-am dispersa  farmecul.  Iar acestea s-ar simţi dezgolite, ar deveni doar nişte elemente decorative şterse.

Există „suflete pereche” ? Cred că la un moment dat, două suflete se întâlnesc şi încep să danseze. Cu cât dansul durează mai mult, cu atât sufletele stabilesc o conexiune mai intensă. Cei doi dansatori trăiesc un sentiment de familiaritate, sunt purtaţi într-un loc în care nu am mai fost, dar de care nu se pot despărţi. Toul necesită răbdare, pentru că sufletele sunt greu de înţeles si de descătuşat. Sunt ca nişte gheme nesfârşite de lână incâlcită, cărora încercăm să le găsim capătul şi reuşim să le deznodăm parţial printr-o lungă explorare interioară.

Poate că nu suntem doar suflete, dar toate acţiunile noastre sunt concentrate asupra acestui ansamblu sacru de sentimente. Iar mecanismele sale funcţionează doar cu iubire, pentru că ne construim viaţa cu ceea ce câştigăm, dar trăim cu ceea ce oferim.

Colegiul Naţional “Matei Basarab”

Dunca Maria

Clasa a IX-a I

Viața - călătorie anevoioasă

Este copleșitor să trăiești într-o lume atât de mare, care îți arată atât de multe opțiuni, posibilități, moduri de a-ți folosi timpul și de a-ți petrece viața. E un haos, e o luptă continuă.

Dar, până la urmă, cu cine ducem aceasta lupta ? Sau ce urmărim de fapt să obținem de pe urma ei?  Căutăm mereu răspunsuri în cărți, întrebându-i pe cei mai experimentați… dar răspunsul este în interiorul nostru. Lupta aceasta este de fapt cu noi, pentru găsirea echilibrului și a fericirii.

Echilbrul este cel mai sănătos drum pentru suflet și inimă. Este împletirea celor mai simple, dar şi mai greu de obținut lucruri: dragoste, răbdare, înțelegere, compasiune, ambiție și respect. Fiecare om ar trebui să încerce să dețină câte puțin din acestea.

Este greu pentru mine, o adolescentă, să înțeleg, să cunosc și să apreciez lucrurile care sunt cu adevărat importante. E greu să văd în spatele aparențelor, după ambalajul frumos în care sunt împachetate lucrurile material, tristeţea şi problemele cotidiene.

Nu știu și nimeni nu ne învaţă care este scopul acestei vieți, cum ar trebui să o trăim, care ar trebui să ne fie prioritățile. De aceea nu accept nicio idee preconcepută, ascult, învăț din experiențele altora și din ale mele și, trecând prin filtrul minții toate ascestea, le șlefuiesc astfel încât să îmi formez propriul drum.

Dumnezeu se pare că ne-a dat ,,un manual de instructiuni” care  ne îndeamnă să ne construim viață pe același principiu al echilibrului. Lucrul cel mai important pe care un om îl câștigă de-a lungul vieții și care îi aduce adevărata fericire și dragoste necondiționată este familia. Simt și cred că este adevărat.

Deşi au rămas numeroase întrebări fără răspuns, deşi uneori sunt nesigură şi am incertitudini, sunt recunoscătoare că am parcurs o parte din această călătorie numită viaţă.

Cred că secretul este să faci ce simți, să iei propiile decizii punând în balanță ce ți se spune că e bine și ce simți tu că e bine, astfel încât viață ta să fie echilibrată.  

Colegiul Naţional “Matei Basarab”

Clasa a IX-a I

Ciurea Ionela - Alexandra

Oglinda sufletului

Sufletul este o cameră cu pereţi de tablă şi ecou nesfârşit , inima este într-un colţ, iar în cameră este un bec în jurul căruia atrase de lumină, roiesc gândurile.

Sufletul face diferenţa şi din fericire, lumea e plină de diversitate, de oameni cu caractere, nevoi şi viziuni individualizate. Societatea însă, le răspunde în acelaşi mod tuturor, sec, lipsit de culoare şi originalitate, fără a ţine cont câtuşi de puţin de perspectivele lor. Noi  suntem lăsaţi să gândim, să ne exprimăm, să visăm şi să sperăm, dar suntem rareori ascultaţi.

Consider că ne formăm personalitatea şi interiorul influenţaţi de tot ceea ce ne înconjoară, revoltaţi de ceea ce nu ne place şi susţinând ceea ce credem. Dorim schimbarea, dar nu ne unim pentru a o face, pasând responsabilitatea altora. Vrem să ieşim din tipar, să creăm, să ne cunoaştem şi să iubim, dar pentru a iubi este nevoie de timp şi de răbdare, aspecte totdeauna insuficiente în prezent.

Pentru a ne cunoaşte, trebuie să ne acceptăm trecutul, să fim conştienţi că viitorul nu aşteaptă ca noi să ne adaptăm, pentru că viaţa este un amalgam de trăiri, sentimente, fapte şi consecinţe, iubire şi tortură.

Viaţa este o călătorie, o serie de momente fericite sau triste, o ascensiune spirituală continuă: încă de la naştere suntem curioşi, dornici de cunoaştere şi atenţie, iar cu cât trece timpul ne dezvoltăm şi ne conturăm unicitatea devenind adulţii de mâine.

Pe parcursul vieţii, schimbarea e inevitabilă aşa cum spune şi Tudor Chirilă “Nimic nu stă în loc, totul e relativ, până şi visele îşi schimbă înfăţişarea”. În copilărie ne susţinem visurile cu toată credinţa, luptând pentru a le îndeplini, dar cu cât ne maturizăm acestea devin mai complexe, mai greu de atins şi cu timpul renunţăm la ele, ajungând să ne lăsăm în mâna destinului, ignorându-ne vocea interioară care ne şopteşte ce trebuie să facem pentru a fi cu adevărat fericiţi.

Aşadar, fiecare etapă a vieţii ne oferă o experienţă remarcabilă care ne influenţează puternic viziunea asupra existenţei umane, ajutând astfel la formarea noastră ca oameni. Noi suntem modelaţi de suflet, acesta ne dictează paşii spre fericire, însă câteodată ne revoltăm şi decidem să nu îi urmăm, dar apoi regretăm decizia, pe care vom încerca să o îndreptăm.

Colegiul Naţional “Matei Basarab”

Clasa a XI-a H

Niţov Maria- Cristina

Explorare

Fug, fug de realitate.. vreau să ajung undeva, însă nu știu unde. Simt doar că vreau să dau de un loc pustiu, nou, divin. Mă cert cu timpul care-mi joacă feste și înaintează cu pași mult prea repezi. Trecutul este departe, dar nu l-am uitat.. n-are sens să pun tristețea peste suflet. De ce mă agit? Până la urmă nu există rău sau bun. Mintea noastră socotește și încadrează astfel ce se petrece în jurul nostru.

Curioasă din fire, explorez lumea, aflând despre diverse sentimente.. iubire, teamă, pasiune și constat cu ușurință prezența unui déjà-vu. Să fie sentimentele lumii comune cu cele pe care le simt eu ? Sunt într-o continuă căutare de răspunsuri la miile de întrebări pe care le am, exact ca într-o vânătoare de comori. Într-un final, aflu unul singur.. este răspunsul sensului vieții, care mă pune pe gânduri. Ne naștem, iubim, dăm naștere, muncim, trecem printr-o serie de schimbări minore sau majore din multe puncte de vedere și într-un final, murim rămânând prezentă doar amintirea noastră.

Sunt o fire complicată, poate și din cauza zodiei mele despre care se spune că are multe fețe. Lumea din jur poate nu mă înțelege, dar eu îi înțeleg pe majoritatea. Caut alinarea în iubire și totodată, găsesc căința în ea. Iubesc ca să trăiesc sau trăiesc ca să iubesc ? Știu că multe dintre răspunsuri vor veni odată cu timpul, dar dacă după ce le voi afla, voi dori să nu le fi aflat ?

Îmi place să resemnez în vise. Vreau să mi se piardă urma, să fiu nimeni de nicăieri, liber, să meditez împreună cu eul meu asupra vieții. Nu știu unde plec, de unde vin.. poate dintr-un glob fragil de cristal, ușor crăpat de Univers. Câteodată, stelele parcă-mi zâmbesc și-mi destăinuie secrete, secretele vieții perfecte. Nu vreau să uit aceste lucruri. Știu că asta se va întâmpla, știu că este doar un vis... sau nu ? Cugetu-mi greșește ? Un om sub chipul unui înger mi s-a arătat. Oare e un înger cu venin ? Mi-a întins palma și m-a purtat în alte lumi. Sunt departe, departe de tot ce prețuiam. Șovăiesc și, pentru prima oară, îmi șoptește că am evadat din albul întunecat, că pot fiu eu acum. Zâmbesc, dar nu simt ceea ce credeam că voi simți. Poate nu sunt capabilă să înțeleg perfectul. Să fie oare libertatea pe care mi-am dorit-o ? Mă-ntind pe-un nor și aștept decizia. Să-mi fie oare Edenul sortit ? Nimeni nu știe. Misterul este așternut pe plaiul vieții. Eu sunt doar un simplu om. Gândirea mea mă face diferită.

Mă regăsesc în lumea urbană, dar totodată, imaginația mea bogată îmi oferă o cale de ieșire din monotonia acesteia, permițându-mi să-mi creez lumea mea, unde mă pot explora la infinit

Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny”

David Iuliana , clasa a IX-a F

Chiar aşa, cine sunt eu? Sunt doar un om ca toţi oamenii… cu calităţi şi cu defecte în armonie, un om care s-ar putea mândri cu câteva fapte măreţe, dar totodată ar trebui să se simtă ruşinat de anumite fapte. Un om cu greşeli omeneşti, cu experienţe de viaţă frumoase, dar şi urâte, un om cu temeri şi frământări interioare, un om care a fost foarte fericit, dar şi nespus de nefericit.  Un om care s-a prăbuşit şi s-a ridicat de multe ori, un om care de câteva ori s-a abandonat pe sine, dar s-a regăsit de fiecare dată. Un om care a crezut orbeşte în oameni, în fericire şi în iubire, şi care a cunoscut gustul amar al dezamăgirilor şi al eşecurilor… Un om care a avut şi căderi, care a minţit, care a trădat, care a vorbit de rău, care a judecat fără să cunoască, dar care, într-un final conştient şi dezgustat de toate decăderile lui, le-a regretat şi s-a străduit sa evolueze spre bine.

Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” 

ALEXANDRA BALCĂ, clasa a XII-a G

Anotimpurile sufletelor

Anii mi-au adus râsete ce sălășluiau în zâmbete furate sau dăruite și, lafel de înțelepți, anii mi-au aruncat într-un fel sau altul triste clipe, ce ascundeau lacrimi.

Primăvara , primul anotimp mi-a deschis brațele și m-a învățat că prima dată ne naștem goi, dar partea cea mai bună e că înflorim, am zâmbit...

Vara, mi-a întins mâna și mi-a spus ca nu cumva să iau mai mult decât mi se dă, mi-a explicat că după orice înflorire e posibil să pierdem ceva, înflorirea noastră este inima umplută de uscăciune a altcuiva. Vorbele ei m-au încălzit ,deși nu înţelegeam prea bine de ce roadele mele ard în flacări în întrebări haotice.Am tăcut.

Toamna își legăna degetele în vânt spunând "hai, vin' aici să te învețe bătrâna dansatoare mișcările ei târzii".  M-am dus spre ea aproape goală, cu șuvița-mi udă de roua dimineții, m-am așezat pe piciorul ei și aproape că am înghețat, de frică și de frig, timpul era altul, umerii-mi erau goi, iar aceasta m-a acoperit cu foile-i aurii: "ai grijă cum te porți, cineva îți va lua mai mult decât ai, iar altcineva îți va da mai mult decât îți dorești". Înțeleptă, am gândit, dar neînțeleasă, cine-mi putea da mie mai mult decât aș vrea...  Am râs!

În drum spre iarnă am căzut, am alunecat pe o plapumă de gheață , iarna a ridicat din umeri, mi-a spus să stau departe de cei ce mă alungă, aceia sunt oamenii ce nu se pot apropia de existența divină, nu percep întregul decât pe jumătatea sfertului!

...

Au trecut multe anotimpuri de când închid ochii și-i deschid mulțumind Universului, au trecut miliarde de ore așteptând iubirea adevărată care să-mi încălzească ale mele brațe reci... Atâtea clipe în care existența-mi exagerează timpul ce-l tolerez.. în revederea unui magic absolut!

Piesa de teatru - Școala Gimnazială nr. 149

Sunt Georgiana Barbu de la clasa a XI-a F din "Scoala Superioara Comerciala Nicolae Kretzulescu".  Am ales aceasta fotografie care  ma reprezinta  alaturi de un citat :

"O bunica este putin dintr-un parinte, putin dintr-un profesor, si putin din cel mai bun prieten."-Anonim

Scoala gimnaziala nr 81- Explorari interioare

Trecut, prezent şi viitor

Deseori stau şi mă gândesc la discuții pe care le-am purtat cu diverse persoane mai în vârstă cu privire la trecut, prezent şi viitor. Am avut onoarea de a cunoaşte oameni de elită din diferite domenii care au purtat discuții serioase cu mine, în aceste discuții neținând cont că sunt doar un copil, deoarece mă vedeau dornică de a afla cât mai multe informații. Astfel, din cele aflate de la aceste persoane, din cele trăite, precum și din informații de pe internet, îmi voi exprima câteva opinii încercând să fac câteva comparații între elevul din trecut, elevul din prezent şi elevul din viitor, în calitatea mea de elev din prezent.

Cum era elevul din trecut? Din curiozitate mi-am întrebat deseori părinții, prietenii mai în vârstă, cum era pe vremea lor, pe vremea comunismului, atunci când erau la vârsta şcolarității, elevi, aşa ca mine. Astfel, am aflat lucruri interesante. Elevul din trecut, aşa cum l-am numit, era elevul cu o ținută decentă, unitară, cu uniformă şi număr matricol; avea şi uniformă de pionier pentru manifestări mai importante. Era elevul care putea afla informații doar de la şcoală sau din biblioteci. Era totuşi un elev serios, conştiincios, respectuos față de părinți sau cei din jur. Participa la concursuri sportive, pe teme sanitare, de circulație, participa la olimpiade şcolare, la diverse manifestări prin care îşi slăvea conducătorul iubit; era elevul fără calculator, internet, telefon mobil. Era elevul care se uita la televizor doar maximum două ore pe zi, care uneori îşi făcea temele sau învăța la lumina lămpilor, care pleca în concedii doar în ţară. Era elevul care învăța bine, care putea visa să-şi continue studiile, dar doar în limitele granițelor țării, dincolo de acestea fiind un teren cunoscut doar de la geografie. Elevul din trecut era însă un elev mai sănătos, deoarece mânca mai sănătos, neavând posibilitatea din a alege mâncăruri care conțin tot felul de aditivi. Acest elev din trecut este poate profesorul, medicul, inginerul de azi, ieri elev, azi părinte sau bunic, nevoit să-şi crească copiii sau nepoții sub deviza elevul din prezent.

Cum este elevul din prezent? Pot răspunde la această întrebare în cunoştință de cauză, eu însumi fiind un elev din prezent. Este elevul care s-a trezit cu acces la o multitudine de informații pe care le obține nelimitat de la şcoală, televizor, internet. Este elevul modern care se îmbracă la şcoală cum doreşte, care are calculator, acces la internet, care are telefon mobil, ghiozdan de tip Adidas, Nike sau caiete, coperți, penare cu Hannah Montana, Spider-man. Este elevul care poate participa la diverse concursuri naționale şi internaționale în diferite domenii, care poate merge în străinătate în concedii cu maşini de lux, care poate visa să-şi facă studiile în străinătate, aşa ca mine. Este elevul care prin intermediul internetului poate obține orice informație la momentul dorit sau poate comunica rapid cu orice persoană de la orice distanță prin intermediul e-mail-ului. Este elevul care, atunci când intră într-un mall are posibilitatea de a-și alege ce mâncare sau ce haine doreşte.

În urmă cu câteva săptămâni studiam, în vederea participării la un concurs de astronomie, despre descoperirile și noile explorări ale sondei Cassini de la NASA şi scriam un eseu despre Saturn şi lunile acestei planete - o lume nouă ce ne aşteaptă să o cunoaştem, după cum l-am intitulat. Într-o discuție cu mama, mi-a zis că ea, la vârsta mea, auzise de Saturn doar de la geografie, neştiind nimic mai mult. Atunci am făcut din nou o paralelă între elevul din trecut și elevul din prezent. Elevul din prezent va fi probabil arhitectul, profesorul, medicul, inginerul, savantul de mâine, care va da naştere elevului din viitor.

Cum va fi oare elevul din viitor? Personal, îmi imaginez un elev al viitorului în fața unui calculator, încercând prin diverse simulări să descopere noul; văd un elev din viitor care dă teste, examene în fața calculatorului, un elev care va studia dintr-o mulțime de surse, care poate va putea să facă diferite călătorii în timp și spațiu, un elev care poate construi un viitor care să revoluționeze, prin noi descoperiri, lumea sau…de ce nu, un elev din viitor care să trăiască pe o altă planetă. Pornind de la unele rezultate ale cercetărilor am aflat despre cum cantitatea de informație se dublează o dată cam la cinci ani, că apare în discuție posibilitatea existenței vieții pe alte planete, că vor intra pe piață maşinile viitorului, care vor funcționa fără şoferi, că apar noi tipuri de calculatoare și sisteme informatice superperformante, că sunt în studiu tratamente medicale care pot vindeca boli care până acum erau netratate și multe altele. Sunt sigură că aceste informații și nu numai vor face obiectul de studiu şi de cercetare al elevului din prezent, mâine adult și a elevului din viitor.

Cum acele ceasornicului se învârtesc doar într-un singur sens, elevul din trecut a devenit istorie. Istoria elevului din prezent se scrie sub ochii noştri, pe zi ce trece, iar istoria elevului din viitor, mă mulțumesc momentan să mi-o imaginez.

Andrei Oprea

Clasa a IX-a A

Importanța familiei azi

Din punctul meu de vedere, familia este un loc unde ne putem simți în siguranță, un refugiu, un loc în care oamenii ne apreciază pentru calitățile pe care le avem și nu ne exclud sau judecă din cauza defectelor noastre. Este locul unde ni se formează caracterul, întrucât familia este foarte importantă pentru educația noilor membrii și formarea acestora ca adolescenți prin oferirea unui exemplu.

Sentimentele ce iau naștere în sânul familiei: iubirea, înțelegerea, acceptarea, momentele de bucurie, fericirea și clipele petrecute alături de cei dragi au un efect pozitiv asupra oamenilor, ajutând la păstrarea unui echilibru moral.

De asemenea, în momentele dificile din viața noastră, în care suntem neînțeleși sau excluși din societate, familia este locul de unde ne încărcăm cu energie și unde putem înțelege ce este cu adevărat important în viață.

Din păcate, în ziua de azi, familia nu mai are un rol la fel de important ca în trecut, atunci când aceasta se afla pe primul loc, iar cei mai bătrâni se ocupau de păstrarea acestei legături pure și necondiționate.

Tinerii de azi petrec din ce în ce mai puțin timp în sânul familiei și nu cunosc valorile pe care le pot învăța de acolo, valori ce  îi pot ajuta în viața cotidiană. Aceștia au probleme emoționale și nu beneficiază de echilibru moral, deoarece nu cunosc iubirea necondiționată și aleargă după atenția persoanelor nepotrivite în căutarea acestui sentiment.

În concluzie, familia își pierde din importanță în ziua de azi, iar acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de comunicare și a influenței pe care tinerii o primesc din afara acesteia.

Ceaparu Elena

Clasa a XI-a D

Şcoala viitorului

            Din punctul meu de vedere, viitorul înseamnă modernizare. În următorii patru ani de şcoală, îmi doresc ca învățământul să evolueze. Viaţa de liceu va fi mai frumoasă. Cursurile vor începe de dimineaţă, în jurul orei 8. Orele vor dura 30 de minute, iar pauza va fi de o oră, timp în care elevul îşi va face tema la cursul pe care l-a avut. Când ora a expirat, calculatoarele vor anunţa începerea  următorului curs. Elevii vor intra în clase cu ajutorul scărilor rulante. Ei se vor aşeza pe fotolii comode şi îşi vor pune calculatoarele pe biroul propriu. În fiecare sală de clasă vor exista  calculatoare şi  videoproiectoare. Cu ajutorul lor, profesorii vor reuşi să  prezinte mai multe detalii legate de lecţia predată.

 Elevii vor realiza referate cu diferite teme pentru care vor primi note. Testele la final de capitol, precum şi temele pentru acasă vor fi făcute pe calculatoarele elevilor. Profesorii vor acorda notele : -1 (se acordă în cazul în care elevul este prins că «fură» răspunsurile la test de pe internet), 1 ( se acordă în cazul în care elevul nu se prezintă la examen sau se prezintă, dar  nu a completat  niciun răspuns corect), 3, 5, 7, 9, 11 (note acordate în funcţie de nivelul pe care îl au elevii ). Deci nota cea mai mare va fi nota 11, iar nota cea mai mică va fi nota -1.

Elevii vor promova cu orice medie pe care o au. În funcţie de nota pe care o primesc la finalul celor 15 de clase, elevii se vor putea angaja în diferite domenii de activitate. Elevii vor finaliza o clasă în trei luni de zile, numai în zilele de luni, miercuri și vineri, restul zilelor fiind libere pentru a avea timp suficient să se pregătească de testele zilnice. Vacanţa va fi de o lună de zile, în cursul căreia elevii nu vor avea teme. Elevii se vor înscrie la liceu, în clasa întâi, cu o bază de cunoştinţe bogate, atunci când împlinesc 15 ani. Copii vor avea cunoştinţe diverese din meditaţiile pe care le-au urmat până la vârsta de 15 ani. Astfel liceele vor găzdui doar elevi buni la învăţătură. În licee copii îşi vor perfecţiona abilitățile prin foarte multă practică. La vârsta de 20 de ani, elevii vor termina cursurile și se vor angaja.

Așa îmi doresc eu să fie viitorul !

Alexe Daniela Emilia

Clasa a IX- a A

Viitorul prin ochii mei…

Viitorul pare puţin cam trist, din punct de vedere al omului, deoarece tehnologia a început să ocupe din ce în ce mai mult loc în viaţa lui. În zece-douăzeci de ani de acum, probabil că orice era obişnuit să fie făcut de om, va fi înlocuit de o maşină ce poate că va face totul mai bine ca omul, dar va fi incapabilă să simtă ceva.

Viitorul poate fi încântător, dar, de asemenea, şi dezolant pentru că o lume fără oameni, nu mai are farmec, dar în ritmul acesta vom ajunge să fim înlocuiţi de maşinării ce ne vor lua locul în domeniul carierei, dar nu şi în cel al sentimentelor.

În opinia mea, viitorul pare rece, pare controlat şi creat de alţii, întrucât toată această dorinţă de a evolua din punct de vedere tehnologic, ne involuează pe noi, ca oameni. Am ajuns să punem mai multă bază pe un obiect, decât pe noi înşine, am ajuns să simţim, să comunicăm şi să ne trăim viaţa prin el.

Cred că în viitor, fiinţa umană va ajunge să fie şi ea perfecţionată prin tot felul de gadgeturi, prin tot felul de aplicaţii ce ne vor face viaţa mai simplă, mai mecanică. O viaţă simplă? Sună ideal, dar să nu uitam partea sumbră a acestei poveşti-nu există aşa ceva. O căutare fără sens, în opinia mea… De fapt, găsim involuţia umanităţii din noi. Mai bine am rămâne imperfecţi…

Viitorul e aproape şi am început această perfecţionare, dar sa nu uităm că toate lucrurile au fost create de noi şi tot aşa am putea sa ne facem şi nouă bine, nu numai obiectelor, pentru că lumea a fost creată pentru oameni, nu pentru roboţi.

Yunusoglu Andrada

Clasa a XI-a D

Rolul familiei în viaţa copilului

Familia reprezintă o formă esenţială de organizare a societăţii, întrucât constituie prima comunitate în care un individ se integrează şi îşi consolidează caracterul şi personalitatea.

Consider că funcţionarea eficientă a societăţii porneşte din mediul familial, întrucât aici individul primeşte primele lecţii de viaţă, menite să-i formeze obiceiurile, caracterul şi idealurile. Familia ghidează paşii tinerilor, fiind resposabilă de educarea şi formarea copiilor. Astfel, crescând într-un mediu prielnic, tânărul îşi poate forma un caracter puternic şi aspiraţii înalte, ceea ce duce la dezvoltarea societăţii.Totodată, familia reprezintă mediul care ocroteşte evoluţia individului, dar şi mediul în care acesta se simte acceptat şi în siguranţă. Familia constituie locul în care omul îşi formează principalele trăsături de caracter, locul în care îşi simte protejate interesele şi pasiunile, în ciuda problemelor zilnice. Este mediul care îi oferă cea mai mare satisfacţie şi fericire deoarece aici va primi mereu înţelegere şi compasiune.

Istrate Diana

Clasa a XI-a D

Modul în care vedem viitorul

Concepţia despre viitor este un lucru foarte vag, deoarece nu ai de unde să ştii cum va fi ziua de mâine.

Omul evoluează în moduri diferite şi oamenii gândesc într-un mod unic. Începând din Evul Mediu, omul a continuat să evolueze, primul pas fiind inventarea roţii, reuşind să aibă un trai mai bun.

Viitorul depinde foarte mult de oameni şi de modul lor unic de gândire. Viitorul poate fi ceva frumos, minunat, dar totodată poate deveni un loc oribil, morbid, că în filmele SF de la televizor, unde viitorul este dezamăgitor de urât, oraşele fiind devastate şi conduse de roboţi, iar oamenii doar un plus pe planetă.

Dar viitorul poate fi şi unul bun cu mai multe spaţii verzi, căci de asta avem nevoie. Viitorul poate fi un loc unde oamenii şi tehnologia pot convieţui pe Terra.

În concluzie, modul în care vedem viitorul este diferit de la individ la individ, acesta depinzând de modul de gândire, comportament.Trebuie să avem grijă cum ne construim viitorul, dacă ne dorim cu adevărat un trăi mult mai bun decât cel pe care îl avem acum.

Popescu Alexandru

Clasa a XI-a D

Viitorul

În opinia mea, viitorul va avea atât aspecte pozitive, cât și negative, din pricina noilor descoperirilor ştiinţifice. Din fericire, domeniile importante vor evolua pentru a ne facilita viaţa, însă vor evolua şi tehnologii care ne vor dăuna.

Consider că tehnologia în ultimul timp a evoluat într-un mod fără precedent. Foarte important pentru noi este că au evoluat tehnologii în medicină, care ne asigură un viitor mai bun, prin noile tratamente revoluționare.Sunt de părere că speranța de viață va crește considerabil prin noile invenții. De exemplu, se lucrează, în prezent, la un aparat care detectează orice boală și o tratează pe loc.

Cred că viitorul nu va fi pacifist, din pricina unei ramuri a tehnologiei, armamentul. Din păcate pentru noi armele vor fi create pentru atac și nu pentru apărare. Eu sunt de părere că viitoare războaie vor inevitabile, din cauza dorinței de dominație a unor persoane influente. De exemplu,o bombă termică, recent inventată, are puterea a două bombe nucleare asemănătoare cu cele folosite la Hiroshima sau Nagasaki.

În concluzie, viitorul prin noile descoperiri științifice plasează omul într-o balanță destul de fragilă între viață, prin descoperiri ce vor crește speranța de viață și moarte, prin armament.

Alexandru Berbecaru

Clasa a XI-a D

Locul pe care îl ocupă cariera în definirea omului contemporan

În opinia mea, în societatea contemporană, cariera unei persoane are un rol foarte important. În primul rând, cariera ne definește extrem de mult. Teoretic, cariera unui om ar trebui să fie ceea ce îi place cel mai mult, ce îi face cel mai mult plăcere să facem. Astfel, unele persoane chiar tind să judece oamenii din jurul lor după carieră.

Dacă o persoană ocupă o funcție înaltă, înseamnă că a luptat pentru acea funcție, este ambițioasă și știe ce vrea, aceasta fiind o trăsătură pe care eu, personal, o apreciez foarte mult la cineva.

De asemenea, cariera reprezintă principala sau chiar unica sursă de venit din viața cuiva. În momentul actual, banii reprezintă o mare problemă. Deci, o carieră bună și bine plătită ne poate ridica pe scara socială. Să ai un job bun poate însemna să fac parte din anumite cercuri sau colective și să cunoști niște persoane influente și importante, ce te pot ajuta pe viitor, atunci când ai nevoie.

În concluzie, cariera unei persoane are un rol foarte important, însă nu ar trebui să fie chiar principalul nostru interes în viață, deoarece sunt lucruri mai importante decât aceasta.

Mihai Alexandra Andreea

Clasa a IX-a H

Rolul familiei în zilele noastre

În perioada actuală, a fi părinte nu mai este doar o calitate dată de aducerea copiilor pe lume, vârstă sau înţelepciune, ci devine tot mai mult o responsabilitate care cere cunoştinţe şi competenţe. În România familia se confruntă tot mai des cu situaţii precum paternitatea şi maternitatea în adolescenţă, căsătoriile nelegalizate, familiile monoparentale, rata ridicată a divorţurilor, noile căsătorii, şomajul, sărăcia, lipsa locuinţelor. E legitim să ne întrebăm în acest context cine, unde și cum are responsabilitatea creşterii și educării copilului.

În îngrijirea copilului ambii părinţi au roluri la fel de importante şi ar trebui să se implice în mod egal. Sunt familii în care s-a înţeles acest lucru, iar tatăl participă inclusiv la naşterea copilului. În cadrul familiei moderne se încearcă stabilirea unui parteneriat între membrii acesteia, care sunt cu toţii colaboratori și parteneri, spre deosebire de familia tradiţională în care, toate acţiunile sunt centrate și subordonate creşterii și educării copilului.

În concluzie, dragostea îmbinată cu raţiunea, bazate pe cunoştinţe precise reprezintă o garanţie a succesului în educaţie.

Bogdan Chiriţă

 clasa a IX-a H

Importanța familiei azi

Orice om este înconjurat toată viața sa de o familie. Membrii acesteia îi sunt alături încă de când vede lumina zilei pentru prima dată și până când își ia rămas bun de la aceasta.

Dintotdeauna, familia a jucat un rol important în dezvoltarea unui om. Prin intermediul acesteia copilul este introdus într-un anumit stil de viață, unui anumit mediu social. În funcție de profesia părinților, un copil este expus unei mentalități specifice nivelului de cultură și de trai al familiei. De exemplu, este foarte probabil ca un copil, care provine dintr-o familie în care părinții au studii superioare, să dorească la rândul său să termine o facultate.  Bineînțeles că există și excepții, însă de obicei așa se întâmplă.

Consider că familia are o importanță deosebită, deoarece fără aceasta, noi nu am putea evolua și nu am fi capabili să ne găsim o cale, un scop în viață. Familia este alături de noi întotdeauna și ne îndrumă atunci când ne pierdem și nu știm cum ar trebui să procedăm.

În concluzie, familia este cel mai important element al vieții unui om, deoarece îi stă acestuia alături și îl îndrumă când are nevoie.

Vlad Maria Alexandra

Clasa a IX-a H

Familia azi

Familia, în zilele noastre, este foarte importantă. Este esenţial ca fiecare copil să aibă o familie care să îl sprijine și să îl îndrume în viață. De foarte multe ori părinții nu țin seama de dorințele sau nevoile copiilor și hotărăsc să se despartă, târându-i pe copii prin tribunale și supunându-i unor traume ce îi vor marca pentru toată viața. Sunt multe cazuri în care chiar dacă părinții nu sunt despărțiți, totuși nu îi interesează de nevoile copiilor și aceștia cresc lângă niște părinți total dezinteresați. Copiii trebuie să fie îndrumați în viață de părinții lor. Copilul, când este mic, tinde să copieze tot ceea ce vede la persoanele din jur. Adeseori, cel mai la îndemnă model, sunt părinții, iar dacă aceștia nu le acordă destulă atenție copiilor, riscă să îi îndrume greșit în viață. Deci familia este unul dintre cele mai importante lucruri în viața unui copil.

Alexandra

Importanța familiei în viața adolescentului

Adolescentul trăieşte într-o lume plină de tensiuni și de schimbări. Familia este importantă pentru că facilitează socializarea tânărului, în familie tânărul găsind modele care îi formează structurile personalităţii.

În perioada adolescenţei are loc reconstituirea pe fundamente noi ale personalităţii, pe achiziţia de roluri dobândite și statuturi sociale în cadrul familiei și al grupului de prieteni.

În această perioadă se realizează autoeducarea și dorinţa de perfecţionare ca urmare a dorinţei de independenţe. Sub aspect afectiv, în adolescenţă se manifestă cea mai evidentă transformare, în care apar accente pasionale (iubire, ura, gelozie etc.). Familia îi conferă copilului sentimentul de siguranţă care îi permite să îşi dezvolte personalitatea.

Adolescenţa este caracterizată ca o perioadă critică în procesul de formare a identităţii. Criza de identitate este caracterizată prin întrebarea "cine sunt eu?" și căutarea permanentă a răspunsului.

Dezvoltarea socială a adolescentului beneficiază mult de un tată accesibil, atent, de nădejde care îi dă un sentiment de încredere şi siguranţă. În familiile în care tatăl este prezent și responsabil, copiii sunt mult mai siguri și mai veseli, au mai puţine conflicte cu semenii. Ei îndrumă copii să studieze materii mai grele și le cultivă abilităţi tehnice.

În concluzie, la adolescenţi, lipsa părinţilor le provoacă stări emoţionale şi dificile, îndepărtarea de relaţia cu prietenii, profesorii, preocupări în diverse domenii. Deci familia are un rol critic în dezvoltarea adolescentului.

Marinescu Costin

Clasa a IX-a A

Viitorul prin ochii unui licean

În opinia mea, elevii sunt din ce în ce mai sceptici în ceea ce privește viitorul lor. Societatea actuală nu le mai asigură o viziune de ansamblu asupra viitorului lor, ci mai degrabă le distruge orice vis înainte de a începe să îl construiască.

Pe de o parte, majoritatea liceenilor văd viitorul țării în care trăiesc destul de sumbru. Acest lucru se întâmplă deoarece ei observă mediul în care trăiesc și muncesc părinții lor, mediu total neprielnic pentru un om care dorește să-și facă meseria cu plăcere. Acest mediu se bazează doar pe competitivitate și exclude din start o persoană ce dorește să muncească din pasiune.

Pe de altă parte, tinerii se gândesc că schimbarea trebuie să plece din rândul lor, că ei trebuie să fie generația care va schimba mentalitatea oamenilor și că, fără ca ei să își dea silința, vor trăi mai rău că părinții lor și vor avea o viață nefericită. Așa că presiunea unui viitor sumbru îi apăsa și îi motivează să înceapă schimbarea.

 Așadar, tinerii au nevoie de puțină încredere în ei și de siguranță că vor schimbă viitorul.

Alexandru Tănase

Importanța familiei

În opinia mea, familia are un rol extrem de important în conturarea personalităţii, deoarece fiecare dintre noi alegem un model de urmat din cadrul familiei noastre.

În primul rând, familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, ce asigură menţinerea continuităţii biologice și culturale a societăţii, satisfacerea nevoilor personale, asigurând sentimentul siguranţei, iar rolul acesteia nu se mai poate rezuma doar la asigurarea condiţiilor de viaţă pentru copil şi la supravegherea acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în educaţia şi instrucţia copilului.

În al doilea rând, familia este prima şcoală a copilului, iar contribuţia pe care o are poate favoriza sau îngreuna activitatea şcolii. Astfel, familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea înconjurătoare, primele norme și reguli de conduită, dar şi mediul propice necesar satisfacerii trebuinţelor și dorinţelor sale.

În concluzie, putem spune că familia are un rol important în conturarea personalităţii, având în vedere faptul că educaţia oferită de familie reprezintă factorul principal în dezvoltarea copilului.

Gherghina Ovidiu

Clasa a IX-a A

Importanța familiei

Din punctul meu de vedere, familia ocupă un rol foarte important în viața fiecăruia și oricui i-ar fi greu dacă aceștia nu ar fi alături de ei.

Părinţii sunt cei care îl educă pe copil și îl ajută să ajungă o persoană politicoasă și cu bun simț care să știe să se comporte față de ceilalți oameni și să îi respecte. De exemplu, copilul învață de la părinți să îi lase pe cei în vârstă să treacă primii, să le țină ușa și să le cedeze locul în autobuz.

Părinții sunt mereu un exemplu pentru copii și de aceea relațiile dintre copil și părinte și chiar și între cei doi părinți trebuie să fie de dragoste și înțelegere. Daca părinții le vor da un exemplu rău copiilor, se vor certa sau vor da vina unul pe altul, se vor minți, copilul asta va crede ca trebuie să facă și el. Din această cauză, copiii dați în plasament sau cu o stare mai deosebită în familie nu au un viitor prea strălucit, nefiind îndrumați cum trebuie, și, chiar dacă au potențial, nu sunt susținuți de părinți.

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă, cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect și iubire.

Pe de altă parte, cei care nu au condiții favorabile și relații stabile în familie nu se pot dezvolta în condiții normale, căci nu au cu cine împărtăși necazurile și nici bucuriile. Acestora nu li se arata afecțiune, sunt izolați și mulți dintre ei sunt triști ș iîși găsesc “siguranța” în anturajele care nu îi ajuta deloc.

În concluzie, familia este cel mai important factor pentru dezvoltarea unui copil.

Ruxandra Enea

Importanța familiei

Încă de la începuturile existenței, familia joacă un rol extrem de important în conturarea personalității umane.

Familia definește și conturează trăsăturile caracterului unui individ.  Dintre membrii familiei, acesta își alege un model de la care va împrumuta obiceiuri și concepte despre viață. În funcție de experiențele și comportamentul pe care îl va vedea în familie, va acționa și în relațiile cu cei din jurul său. Familia este principalul factor care influențează abandonul școlar sau rezultatele extraordinare la învățătură. Spre exemplu, dacă părinții sunt alcoolici, fumează și sunt exemple negative pentru societate, copilul le va adopta obiceiurile, acesta începând să fumeze, să își facă prieteni care-l vor influența negativ.

Totodată familia oferă stabilitate, confort și siguranță în orice situație. Orice persoană se simte protejată și liniștită când știe că are niște persoane pe care se pot baza în momente dificile, persoane care îi vor vrea întotdeauna binele și îi voi da cele mai bune sfaturi. Părinții, trecuți probabil prin aceleași experiențe sau cel puțin asemănătoare, astfel reușind să împărtășească din emoțiile sau gândurile momentului respectiv. În sânul familiei, individul poate găsi înțelegere, de aici venind și sentimentul de siguranță.

În concluzie, familia are unul dintre cele mai importante roluri în viața unui tânăr, educația oferită de aceasta fiind principalul factor în dezvoltarea lui.

Camelia Stoian

Clasa a IX-a A

Viitorul prin ochii mei...

După părerea mea, viitorul nostru poate fi unul sumbru dacă nu reușim să depășim mentalitatea pe care o urmează societatea în ziua de azi, dar totodată, poate fi unul glorios dacă vom reuși să creăm o lume mai bună în care să încercăm să ne evidenţiem valorile.

            În primul rând, o societate  care pune accent pe valori este una sănătoasă, ce poate atrage tinerele speranțe să o ducă pe culmile gloriei. În schimb o societate în care scara de valori este inversată va respinge mereu oamenii ce pot aduce un viitor mai bun.

            În al doilea rând, dacă schimbarea nu va pleca din rândul tinerilor nu vom putea niciodată să depășim situația în care ne aflăm și vom ajunge în situații din ce în ce mai dificile, afundându-ne în aceasta groapă fără fund numită indiferența.

            Așadar, trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, dar totodată trebuie să fim lăsați să ne expunem ideile și să fim ascultați.

Alexe Cosmin

Clasa a IX-a A

Viitorul în ochii elevilor

           

            Mulți elevi nu se gândesc la viitor, ci trăiesc în prezent. Cei ce nu fac parte din majoritate, își planifică totul chiar de la începutul liceului, pregătindu-se temeinic pentru examenul de Bacalaureat. Majoritatea se gândesc că mai au destul timp pentru a-și face griji pentru viitor și au dreptate, pentru că adolescența este cea mai frumoasă perioadă din viață.

Cei mai mulţi dintre elevi nu sunt mulțumiți de sistemul de învățământ, deoarece își pot planifica viitorul încă din perioada adolescenței și consideră că nu au nevoie de toate materiile studiate în liceu. Încă de când te înscrii la un liceu, ai posibilitatea de a alege un profil. Acel profil înseamnă drumul pe care îl are elevul respectiv în față și nu consideră unele materii folositoare. Tocmai de aceea, sistemul ar trebui să ne permită să ne alegem materiile pe care trebuie să le învățăm, pentru a ne concentra pe respectivele materii, în loc să își  facă griji de cele  care nu le vor folosi în viață.

Silviu Bolba

Clasa a IX-a A

Viitorul prin ochii elevului

            Viitorul este văzut diferit din perspectiva fiecăruia, nu toți elevii își planifică viitorul la fel, deoarece nu toți avem aceleași aptitudini.

            Majoritate elevilor vor mai întâi să ia examenul de Bacalaureat și după aceea să se gândească într-un mod serios la viitorul lor, însă mai sunt și elevi care își planifică viitorul încă de la intrarea în liceu, care știu exact ce vor să facă în viață, pas cu pas.

            Adolescența trebuie să-ți aducă cele mai frumoase amintiri pe care le vei povesti mai târziu, nu griji despre ce vei face peste câțiva ani și unde te vei angaja, întrucât este timp destul. Însă, spre finalul adolescenței, locul de muncă devine o perspectivă serioasă, ce trebuie luată în calcul, pentru că trebuie să înveți să te descurci singur în viață, fiindcă părinții nu te vor ajuta pe plan material tot restul vieții. Un loc de muncă de la o vârstă fragedă arată despre tine că ești o persoană serioasă și responsabilă.

Cristea Robert-Valentin

Clasa a IX-a A

Viitorul

Adesea mi se adresează întrebarea: cum privesc eu viitorul? În viitor mă văd o persoană cu o carieră  pe care am început-o de jos și ușor, ușor am reușit să o dezvolt. Vreau să fac ceva diferit de ceilalți tineri, vreau să îmi formez o carieră de criminalist. Mi-aș dori să fiu un criminalist dedicat, bun și muncitor. Bineînțeles asta depinde doar de mine. Pentru a realiza ce îmi doresc ar trebui să urmez Academia de Poliţie, ceea ce este și foarte dificil.

Însă, în viitor mi-aș dori să văd  multe schimbări. Văd România așa cum ar trebui să fie: școlile foarte bine dezvoltate, atât ca structură, dar și ca oameni de cultură pe care orice școală ar trebui să îi aibă. Economia va fi mult mai dezvoltată, iar în viitor aș vrea ca România să aibă un conducător tânăr, care să vină cu idei noi, revoluţionare. Asta ar fi prima soluție pe care aș găsi-o pentru noi, ca populație.

Ȋmi mai doresc să se recurgă la măsuri anti-poluare care ar asigura existența mai multor generații pe acest pământ. În viitor aș vrea să existe mașinării ecologice, dar și case eco unde să poți trăi decent.

În viitor mi-aș dori să se pună mai mult accent pe sport pentru că în prezent doar fotbalul este promovat la nivel internațional. Astfel, dacă s-ar pune accent pe sport, adevăratele valori ar ieși la suprafață. Cam acestea ar fi schimbările majore pe care mi le-aș dori!

Arhire Andreea

Clasa a IX-a A

Importanţa familiei azi

Într-o societate, termenul familie definește un grup restrâns de oameni, legați între ei prin sânge. Teoretic, această legătură presupune și un înalt grad de afectivitate și iubire, dar câți oameni în ziua de astăzi se pot include în această descriere?

În primul rând, familia este ceva ce nu poți alege; odată născut, vei face parte dintr-un grup restrâns ce poartă același nume cu tine, tu fiind un membru cu drepturi depline. Totuși, legătura de sânge nu joacă o mare importanță; dacă nu există înțelegere, nu există nici o legătură strânsă între membri.

Baza unei familii fericite este iubirea, respectul, toleranța, pacea și acceptarea. Deținând aceste calități, membrii unei familii pot avea o relație caldă și o casă luminoasă, în care oamenii se împacă și tind să facă numai bine celor din jur. Este și un alt fel de familie–cerc de prieteni. Deși nu este un grup legat prin sânge, în cadrul acestuia indivizii împărtășesc interese comune, apreciază calitățile celorlalți, acceptă defectele. La fel, există și un înalt grad de încredere între membrii grupului, un lucru important, de altfel, în relațiile interumane.

În al doilea rând, rolul familiei este de a forma. Din fragedă copilărie, individul preia cunoștințe teoretice și practice de la membrii familiei. Ce-i drept, o mare influență asupra individului o are societatea, impactul acesteia asupra persoanei în clipele în care familia nu este alături fiind destul de puternic. Totuși, cea mai mare răspundere pentru dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală și morală a individului o are familia. Aceasta trebuie să își educe copilul corect (termen ambiguu, de altfel), să-l învețe multe lucruri, deosebirea între bine și rău (iarăși, termen ambiguu), să-l pregătească pentru viața de adult, introducându-l cât mai mult în cursul lucrurilor. Astfel, un individ educat corespunzător ajunge pe deplin format la maturitate, fiind pregătit pentru viață și pentru educarea unui nou membru al societății.

În concluzie, familia este un grup necesar oricărui individ, cu rol de formare și dezvoltare, cât și prin oferirea unui loc în care omul să se simtă protejat, acceptat și iubit. În opinia mea, familia este ceva neprețuit, un lucru ce nu se obține așa ușor și nici nu poate fi impus. Implicit, termenul de ”acasă” este legat de ”familie”, unul fără celălalt fiind o încăpere pustie sau un grup de oameni străini. Astfel, familia este un lucru spre care tinde orice om ce-și dorește iubire și înțelegere, fără a ezita să ofere în schimb același lucru.

Alexandru Giulia Maria

Clasa a IX – a H

Importanța familiei azi

            Familia: un cuvânt care poate însemna multe lucruri pentru oameni diferiți. Cât de importantă este familia azi? Probabil mult mai importantă decât a fost vreodată. Este clar faptul că părinții sunt adevărate modele pentru copiii lor și trebuie să îi învețe ce este bine și ce este rău.Viața de familie este extrem de importantă pentru o dezvoltare sănătoasă, siguranță și stabilitate.

            Familia ne dă motive să râdem, să plângem, să ne gândim. Membrii familiei sunt singurele persoane care țin sincer la noi. Partea bună într-o familie este aceea că ea continuă să ne dea, fără să aștepte ceva în schimb.

            Trebuie să ne amintim întotdeauna că bunătatea noastră este datorată familiei. Familia este cea care ne este alături atunci când ceva nu este în regulă. Dacă avem o familie unită trebuie să ne considerăm îndeajuns de norocoși să facem parte din ea.

Alexandra Gaman

clasa aIX-a H

Despre viiitor...

Elevii au o percepție diferită față de oamenii de rând. Pentru elevi, viața va fi ușoară lipsită de greutăți, viitorul pentru ei pare foarte distractiv, iar după ani petrecuți în "viitorul perfect"  își vor dori să retrăiască momentele din școala generală și liceu. Mulți ne plângem de programul aglomerat, de foarte multe teme, dar viața ne va surprinde pe toți cu bune și cu rele. Mulți elevi cred cu tărie că viitorul poate fi schimbat, dar asta este posibil doar dacă depui un efort imens în lupta cu prezentul tău. Viitorul este perceput de elevi în acest mod, deoarece elevii vor doar să crească și să ajungă la rangul de adult, pentru ca apoi să-i fie dor de anii săi de copilărie. Trecutul este istorie, viitorul este necunoscutu , ziua de mâine este o nouă șansă, iar azi este un cadou.

Neagu Rober

Clasa a IX-a A

Felul în care văd viitorul

Se știe că fiecare elev vede viitorul în felul său. Unii îl văd frumos, de exemplu o lume în care să existe pace, să nu mai fie nicio răutate din partea nimănui, o lume în caresă fim sinceri și drepți, iar ceilalți vor tot felul de alte lucruri care poate nu au nici un sens și scop.

Majoritatea elevilor (printre care mă număr și eu) cred că viitorul va fi chiar mai rău decât prezentul, deoarece oamenii devin din ce în ce mai răi și chiar periculoși, unii nerespectând legile. Mulți alții au o vagă bănuială și probabil că nu se înșală, că tehnologia va avansa, ceea ce este un lucru relativ bun. Așa mai mulți oameni vor putea fi salvați și în curând ne va fi mult mai ușor să facem lucrurile.

Presupun că vor exista multe alte electronice care să ne distragă și să ne îndepărteze și mai mult de lumea reală. Cred că toată aparatura din ziua de azi nu ne face prea bine, deoarece uităm să ne mai bucurăm de natură și de viață în general.

Pe de altă parte, fiecare dintre noi își dorește ca atunci când va crește să devină cineva anume. Eu, de exemplu, nu m-am gândit prea bine ce aș dori să fac în viitor, ce ar fi mai potrivit pentru mine. Dar încerc să fiu optimistă și să mă gândesc că lumea trebuie să devină mai bună și totul va fi mai simplu în viitor, deși acesta nu este crudul adevăr.

Așadar, nici un elev nu cred că va putea știi ce se va întâmpla în viitor, deoarece doar noi putem schimba viitorul în felul nostru.

Tudor Andreea Teodora 

Clasa a IX-a H

Rolul carierei în viaţa omului contemporan

           

Cariera astăzi este un mijloc de plasare a omului într-o clasă socială. Aceasta  a început, încetul cu încetul, să devină un factor important în caracterizarea unui om.

Cu cât ai un serviciu mai bun și câştigi mai mult, cu atât ești văzut cu ochi mai buni de ceilalţi oameni. În acelaşi timp, poţi beneficia şi de anumite servicii dacă ai un post mai important. Poţi avea întâietate la aflarea unor informaţii sau la alte lucruri deoarece oamenii au început să devină dependenţi de bani și au dorinţa continuă de îmbogăţire.

            Omul este definit de locul de muncă pe care îl are. Dacă ai un loc de muncă mai prost plătit, eşti considerat incult şi prost, iar dacă ai un loc de muncă mai important, eşti văzut ca un om deştept, inteligent, cultivat. Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale acestei situaţii este că în o parte din cazuri personalităţile oamenilor sunt exact opusul a ceea ce se poate vedea şi presupune după serviciul persoanei respective. Aceasta este judecată pe nedrept și i se pune o etichetă falsă.

            În concluzie, cariera a ajuns un mijloc de caracterizare foarte important în zilele noastre, lucru care este dezamăgitor şi greşit.

Pieptea Maria-Luiza

clasa a IX-a H

Familia

Familia este cel mai important lucru din viața unui copil, aceasta fiind, de asemenea, și unul dintre puținele lucruri pe care le cunoaște un om în primii săi ani de viață. Părinții sunt modele de urmat, deci comportamentul și deciziile pe care le iau aceștia sunt cruciale pentru un copil, mai ales când e mic. Cu toții cunoaștem exopresia „cei șapte ani de acasă" asta pentru că aceia sunt cei mai importanți ani din viață, atunci descoperim tainele  lumii în care trăim și minunile pe care părinții le au de împărtășit.

În primul rând, familia este cea mai veche formă de comunitate umană în care există sentimentul de siguranță maximă, dar familia nu se rezuma doar siguranță și la asigurarea condițiilor de viață pentru copil, ci trebuie văzută ca un factor în educația și dezvoltarea acestuia.

În al doilea rând, familia este prima şcoală a copilului, iar contribuţia pe care o are poate favoriza sau îngreuna activitatea şcolii. Astfel familia îi da copilului primele date de care are nevoie pentru a rezolva problemele vieții.

În concluzie, putem admite că familia are un rol crucial în conturarea personalității copilului, educația fiind un factor principal în dezvoltarea lui.

Stefan Lică

Clasa a IX-a A

Miercuri 11 iunie, la ora 15:00 la Biblioteca Marin Preda, strada Stirbei Voda nr 168, a avut loc un foarte interesant atelier de improvizatie, numit de noi, INTREBARI INCOMODE.La acest eveniment au participat elevi din clasa a X-a G ,Şcoala Superioara Comercială Nicolae Kretzulescu, Bucureşti.

INTREBARI INCOMODE. Clasa a X- a G - SSCNK la Biblioteca Metroplolitana.

Cursuri de formare pentru elevi

In săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun" în cadrul Şcolii Superioare Comerciale "Nicolae Kretzulescu" s-a desfăşurat o serie de cursuri de formare pentru elevi .

Adolescenţii și familia

Buşă Alberto

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

Clasa a XI-a D

Orice adolescent trece măcar o dată prin viaţă prin momente în care nu se înţelege deloc cu părinţii, iar membrii familiei nu reuşesc să ajungă la comun acord. Adolescentul crede atunci că nu îşi mai iubeşte părinţii, dar trece şi prin momente în care îi consideră cei mai buni prieteni.

Părinţii sunt printre singurii oameni din lume care ne doresc numai binele cu adevărat şi nu s-ar gândi o clipă să ne facă vreun rău intenţionat.

Adolescenţii au impresia că părinţii iau mereu decizii greşite în privinţa copiilor şi acest lucru stârneşte conflicte şi certuri. Pentru a evita aceste divergenţe şi neînţelegeri, eu cred că ar trebui ca părinţii să impună nişte reguli de la început, iar copiii ar trebui să se străduiască să-i asculte şi să-i inţeleagă pentru că şi ei au trecut prin această perioadă, şi greşind, nu mai vor ca şi copiii acestora să facă aceleaşi greşeli care pot costa.

O relaţie bună cu părinţii oferă numai avantaje.O familie fericită în care este linişte şi pace nu poate să aducă decât lucruri bune, iar sentimentul de împlinire nu va egala nimic din ce am simţit până acum.

Dacă un adolescent se simte acceptat şi iubit de părinţi, va avea încredere în sine, va creşte în mod echilibrat şi va avea impresia că poate face orice.

Organizarea timpului liber în adolescență

Ceaparu Elena

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

cls. a X-a D

Se spune că adolescența reprezintă sfârșitul copilăriei sau perioada în care tinerii sunt aruncați în brațele necunoscute ale vieții. Eu sunt de părere că adolescența este perioada de cumpănă, în care fiecare copil își pune întrebarea ”cine sunt eu?”. Astfel, jocul și cunoașterea lumii încetează spre a descoperi răspunsuri.

Un rol foarte important în formarea personalității este reprezentat de timpul liber. Un adolescent trebuie să-și împartă timpul în trei părți: timpul pentru a merge la școală și pregătirea de acasă (teme și învățat), timpul pentru somn și relaxare și timpul liber. După cum spunea A. Schopenhauer, ”Oamenii de rând caută să petreacă timpul, cei de talent să-l întrebuințeze.” Trebuie ca timpul pe care îl avem pentru noi să-l consumăm într-un mod eficient, făcând activități ce ne pot dezvolta, întări caracterul. Astfel, o primă provocare a adolecentului este de a găsi echilibrul între școală, timp liber și relaxare.

Întrebuințarea timpului liber este, de asemenea, importantă deoarece timpul este prețios și nu trebuie să-l lăsăm să ne scape. Acesta trebuie folosit în scopul îndreptării defectelor sau practicării unor activități ce ne dezvoltă anumite calități, ne întăresc sănătatea și ne antrenează mintea.

În funcție de hobby-urile pe care le avem, lucrurile pe care ne place să le facem și caracterul fiecăruia, activitățile din timpul liber sunt diferite: practicarea sporturilor, muzica, cititul, jocurile, dansul, fotografia, astrologia. Pe lângă faptul că aceste activități ne ajută să comunicăm mai ușor și să ne facem prieteni, ne dezvoltă încrederea de sine, oferită de feedback-ul celor din jur, spiritul competitiv și voința, gândirea, imaginația, ne oferă sănătate și ne ajută să ne îndreptăm spre un domeniu în care să profesăm ca adulți.

Dar pentru că toate etapele vieții sunt trecătoare, adolescența trebuie să lase loc maturității, perioadă în care tânărul inițiat își poate pune în aplicație toate calitățile deprinse în activitățile din timpul liber. Cu toate acestea, activitățile din timpul liber nu trebuie să înceteze a fi practicate nici la maturitate, deoarece, după cum spunea Plinius ”Felul cum întrebuințăm timpul liber ne trădează caracterul.”.

Asumarea responsabilităţilor în adolescenţă

Iancu Ana-Maria

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

Clasa a XI-a D

Probabil cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărei persoane este perioada adolescenţei.Vârsta adolescenţei este considerată vârsta de aur, deoarece fiecare adolescent trece prin mai multe schimbări specifice acestei vârste. Este vârsta la care persoanele ajung să se cunoască mai mult pe sine şi încep să vadă viaţa cu alţi ochi, cu mai multă maturitate.

Adolescenţa este urmată de o întreagă viaţă de adult. Din acest motiv, aceasta stă la baza formării fiecăruia ca om. Este vârsta la care fiecare îşi alege un drum, o carieră, un viitor.

Deşi este vârsta crucială în realizarea ca oameni, adolescenţii în această perioadă încep să-şi asume anumite responsabilităţi, să vadă lucrurile cu mult mai multă seriozitate, să lege prietenii strânse şi de lungă durată, să-şi facă planuri de viitor, să spere la lucruri imposibile şi să iubească. Toţi aceşti factori contribuie la formarea și dezvoltarea caracterului fiecărui tânăr.

Odată cu sosirea acestei perioade de maturizare, adolescenţii se îndepărtează de părinţi din dorinţa de a fi independenţi şi de a învaţa singuri să distingă binele de rău. În tot acest timp părinţii ar trebui să fie alături de copiii lor, să aibă încredere în ei, să îi susţină moral şi să le respecte decizile.

Adolescenţa este singura perioadă de neuitat din viaţa fiecărui om, în acelaşi timp este şi o perioadă crucială, deoarece adolescenţii sunt supuşi unor schimbări fizice, psihologice cât şi sociale. Aceste schimbări contribuie la trecerea tinerilor de la pubertate la maturitate.

Perioada întrebărilor existenţiale

Bianca Constantinescu

Colegiul Naţional ”Matei Basarab”

                                                                                                                        Clasa a XI-a D

Adolescența este o perioadă importantă, o perioadă a îndoielilor si a întrebărilor. Sunt destul de întâlnite întrebările „Cine sunt eu ?”, „Ce am de gând să fac cu viața mea ?” şi multe altele, dar momentan nu suntem capabili să le răspundem, poate mai târziu vom izbuti...

Adolescența este vremea în care ne putem bucura de o maximă libertate psihică, în care ne putem manifesta temperamentul după bunul plac, fără ca cineva să ne considere imaturi sau inconstienți. Este timpul în care ne formăm caracterul, personalitatea, devenind treptat adulți. Trecerea de la copilărie spre adolescență poate să fie pentru unii o etapă mai grea, înfricoşătoare, întrucât sunt prezente multe schimbări, iar lipsa de griji şi singuranța de care beneficiam se îndepărtează încet, dar sigur de noi, odată ce intrăm în această nouă etapă din viața noastră.

Adolescența este o perioadă inițiatică din viața noastră, iubim, plângem, râdem, explorăm, aflăm ce înseamnă o prietenie adevărată, ne descoperim pe noi înşine. Este o vârsta bizară pentru noi, experimentăm atât de multe trăiri care ne fac confuzi, neştiind şi neînţelegând însemnătatea lor, cine suntem noi, dar totuşi toate aceste emoții adunate, cu bune şi rele, fac aceşti ani cei mai frumoşi din viața noastră.

Adolescența - o perioadă iniţiatică

Apostolescu Tudor

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

cls. a XI-a D

Adolescența este o perioadă  frumoasă sau mai punţin frumoasă, în funcție de percepția fiecărui om în parte, dar și de mediul în care trăiește, adică de relațiile cu familia, cu prietenii, statutul său social etc. Această perioadă are însă și niște lucruri comune care o fac să fie asemănătoare de la un individ la altul, cum ar  fi tendința de a ieși în evidență prin diferite mijloace, dorința de a fi ”popular”, întrebările în legătură cu propria persoană, neinițierea în viață și multe altele.

Această perioadă din viaţa fiecăruia este iniţiatică, deoarece omul își dă seama ce se petrece cu adevărat în jurul lui și începe să învețe, singur sau ajutat de altcineva, să se descurce. Pentru alții, viața este în același timp dificilă, deoarece sunt prematur puși în fața unor situații care necesită maturitate și răbdare. Ei se confruntă cu problemele din familie, cu cei care îi înconjoară pentru a ieși învingători. Aceștia sunt genul de oameni în fața cărora problemele de tipul ”nu am destui prieteni” sau ”nu atrag prea multă atenție” nu au nicio valoare.

În rest, pentru fiecare în parte viața are sensuri și obiective diferite, deoarece fiecare are personalitatea și aspirațiile lui. În timpul adolescenței, omul se definește și încearcă să-și găsească locul în societate. Pentru aceasta, fiecare trebuie să dea dovadă de autocunoaștere, dar și de înțelepciune, pentru că sfaturile celor mai în vârstă sunt deseori bune și merită să fie luate în seamă.

În concluzie, adolescența este o inițiere sau o pregătire pentru viață pe care orice om o trece în felul său, având și propria viziune asupra ei.

Prietenie

Prietenie, sentiment cuprinzător

De fericire, nostalgie şi zâmbet cuceritor.

Viaţa întreagă ţi-o îmbogăţeşti,

Cu-n prieten drag nu ţi-o iroseşti!

Ţi-e aproape zi şi noapte,

În orice timp, de tine nu se desparte.

Un necaz de ai avea vreodată,

Sfatul lui te-ajută-ndată.

Bucurie de-ai avea,

Îmbrăţişarea prieteniei o va îndestula.

Copilărie, preţuire, dăruire-

Cuvinte ce definesc a vieţii fericire!

Picături într-un ocean

Doruri nemărginite,

Gânduri ascunse,

Trăiri nespuse,

Zâmbete tăinuite.

Ploaie de cuvinte dureroase,

Ce aduce o vreme pioasă.

Picături într-un ocean,

Lacrimi pe obraz de porţelan.

Doruri de iubire,

Frunze arămii,

 purtate de a vântului mâhnire.

Afară-i viscol,

Peste tot − pustiu...

O flacără stă veşnic aprinsă,

Iubire pură, neatinsă

De vitregiile soartei,

Însă-n cartea timpului rescrisă.

Raza soarelui târziu,

Speranţa ei pentru iubirea promisă...

Încrederea-ntr-un timp senin

Un cer fără nori din plin.

Tu, suferinţă, mister neelucidat...

Mister al îndrăgostiţilor purtat

De-a inimii încăpere,

Închisă cu-n lacăt de tăcere.

Întrebări fără răspuns,

Simţăminte cu înţeles ascuns,

Bătăi de inimă-n tandem,

Trăiri intense ce le-avem.

Inefabile şoapte de amor,

Infailibile simţăminte,

Dorinţe pline de dor,

Toate ale inimii veşminte.

ANASTASIA CÂRJAN

Clasa a XII-a F

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

IMPRESII DESPRE VIAŢA DE LICEU…

Când mi s-a propus să scriu despre o temă care ar stârni interesul elevilor, prima idee ce mi-a venit în minte a fost: ”viaţa de licean”. M-am gândit să vorbesc despre asta cu elevi din toate clasele colegiului nostru.

            Pe elevii din clasa a IX-a i-am întrebat cum se aşteptau să fie atmosfera în primul an de liceu şi cum este în comparaţie cu aşteptările lor, iar ei mi-au răspuns:

• Mă aşteptam să găsesc nişte profesori foarte exigenţi, care nu îi înţeleg şi nu îi sprijină pe elevi, nişte copii care stau în grupurile lor şi care nu îi integrează şi pe cei nou-veniţi. Dar aici am găsit o viaţă de liceu frumoasă şi care trebuie trăită la maximum. Atmosfera este foarte prietenoasă şi plăcută, iar profesorii sunt exact aşa cum mi-am dorit. Prieteniile se leagă foarte repede, iar amintirile din aceste vremuri vor fi de nepreţuit. (Croicu Teodora)
• Sincer, mă aşteptam să nu îmi placă, nu ştiu de ce, aşa presimţeam. Însă este superbine, doamna dirigintă este înţelegătoare, colegii sunt o.k, până şi profesorii sunt de treabă. ( Cristea Iulia)
• În primul an de liceu, mă aşteptam să găsesc o atmosferă plăcută, colegi o.k, profesori care predau materie fără să fie absurzi. Din fericire, am găsit tot ce mi-am dorit. (Baican Tudor)
• Mă aşteptam să găsesc profesori de treabă şi înţelegători, o doamnă dirigintă apropiată de noi, care să ne înţeleagă, elevi care să se comporte frumos cu noi. Realitatea este apropiată de adevăr. ( Ghetu Lorena)
• Mă aşteptam la colegi de treabă, o clasă unită, profesori cărora le pasă cum predau. În acest liceu, am găsit toate aceste aspecte, în afară de profesori. (Pascu Diana)
• Mă aşteptam să găsesc colegi de treabă, profesori acceptabili si o atmosferă plăcută. Din fericire, am găsit tot ce mi-am dorit. (Pârlea Alina)

De la colegii din clasa a X-a am vrut să aflu cum a fost clasa a IX-a în comparaţie cu clasa a X-a, dacă resimt vreo diferenţă şi mi s-a spus:

• Clasa a X-a, în comparaţie cu clasa a IX-a este mult mai relaxată. În primul rând, nu ai emoţiile bobocilor, eşti pe tură cu elevi pe care îi cunoşti deja, atmosfera este mult mai relaxată, având în vedere faptul că ne cunoaştem mai bine, iar profesorii deja ne ştiu punctele slabe şi punctele tari ( Anonim)
• Clasa a IX-a a fost ok, la început eram mai timizi, nu ştiam la ce să ne aşteptăm, apoi ne-am cunoscut mai bine, am văzut că ceilalţi sunt de treabă, mi-a plăcut modul de predare al profesorilor. Mi-am făcut un grup de prieteni în clasă şi nu numai. Diferenţa dintre cele două clase ar fi că în  clasa a X-a mă acomodez mai uşor cu materia, mă cunosc mai bine cu colegii, iar atmosfera este plăcută. (Nisipeanu Cristina)

Pe elevii din clasele mai mari, i-am întrebat, de asemenea, dacă resimt vreo diferenţă faţă de clasele anterioare, dacă văd în mod diferit viaţa de licean şi dacă profesorii sunt mai indulgenţi.

• În clasa a IX- a, mă aşteptam sa fie mai rău ca în general. Clasa a XI-a nu este foarte diferită de celelalte clase, totul e aproape la fel, în afară de materie, nimic nou. Cu excepţia domnului profesor de matematică, ceilalţi sunt mai indulgenţi. (Ilea Mihail)
• În general, atmosfera din clasă a fost şi este plăcută, profesorii şi colegii fiind de treabă. Clasa a XI-a este clar mai grea decât celelalte clase, însă profesorii sunt mai indulgenţi. Oricum, şi clasa a X-a a fost diferită de clasa a IX-a, dar în bine. (Solon Paul Mihai)
• În clasa a IX-a mă simţeam de parcă aş fi venit de pe o altă planetă, m-am acomodat destul de greu, ceilalţi fiind timizi. În clasa a X-a, m-am simţit mai liber, îmi cunoşteam bine colegii. Din an în an, profesorii parcă devin din ce în ce mai exigenţi. ( Blaga Adrian)
• În primul rând, clasa a XI-a mi se pare cea mai frumoasă clasă, eşti cel mai relaxat, nu ai emoţiile bobocilor, esti pe tură cu persoane pe care le ştii deja din anii anteriori, dar este şi perioada în care deja trebuie sa-ţi limitezi absenţele şi să înveţi mai mult pentru că vin examele. Profesorii deja nu mai sunt indulgenţi, vor altceva de la tine, se aşteaptă deja să nu mai fii copil, cu gândire puerilă că majoritatea avem 17-18 ani.(Imireanu Vlad)
• În clasele a IX-a, respectiv a X-a, atmosfera a fost cam rece, încă nu ştiam cum predau profesorii, nu prea ne cunoşteam. Din clasa a XI-a, profesorii sunt mai indulgenţi, prieteniile s-au legat, iar atmosfera din clasă este mai relaxată. (Anonim)
• Pentru mine, în cei patru ani de liceu, atmosfera a fost cam rece, colegii şi-au văzut de propriile interese, la fel ca mine. Profesorii au fost înţelegători şi au predat materie foarte bine. Mă bucur că am ales să învăţ în acest liceu, nu voi regreta niciodată. Am absolvit liceul cu gânduri paşnice. Acum, îmi doresc să termin facultatea. Amintirile din perioada liceului nu se compară cu altele, de aceea, trebuie preţuite zi de zi. (Pascu Adrian, absolvent, clasa a XII-a E)

În concluzie, bobocii au găsit în colegiul nostru tot ce şi-ar fi putut dori, cei de clasa

a X-a simt o schimbare în bine faţă de clasa a IX-a, iar cei mari sunt mulţumiţi că au ales acest colegiu şi îi sfătuiesc pe ceilalţi să preţuiască clipele petrecute în cei patru ani de liceu.

  

Gheorghe Cristina

Colegiul National "Matei Basarab"

                                                                                                        

Lumea virtuală sau lumea reală?

Mihai Maximilian Eric

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

                                                                                                                 Clasa a XI-a D

Din punctul meu de vedere, adolescența este o perioadă foarte importantă din viaţa unui om, deoarece fără aceasta maturitatea nu ar exista.

În timpul adolescenței, oamenii îşi formează personalitatea şi încep să înțeleagă multe lucruri pe care în copilărie nu le înțelegeau. De asemenea, atitudinea despre viaţă este drastic schimbată, adolescenții înțelegând ce este munca şi folosul acesteia în viaţa lor, tinerii gândindu-se chiar din liceu ce profesie ar vrea să practice. Dar toate aceste schimbări de atitudine vin la sfârșitul adolescenței, deoarece atunci înțelegem folosul efortului şi muncii depuse.

În opinia mea, a fi adolescent înseamna mult mai mult decât să vorbești cu prietenii pe net sau să joci jocuri video. Perioada aceasta reprezintă efortul depus pentru clădirea unui viitor mai bun, deşi, pe parcursul anilor, adolescenţa se schimbă în sensul că altfel erau, de exemplu, adolescenţii din anii ’80, care erau respectuoși și care se distrau, ieșind pe afară cu prietenii sau chiar cu un joc de tetrix. Copiii din ziua de azi ar preferă să stea acasă, la calculator, unde prin intermediul internetului vorbesc cu prietenii lor virtuali.

Pe lângă toate aceste lucruri, tinereţea înseamnă şi o etapă a descoperirii de sine prin intermediul realizărilor și al responsabilitătilor, aceștia descoperindu-și identitatea și prietenii pe care îi vor avea pentru restul vieții.

Așadar, adolescența este o perioadă foarte importantă și frumoasă a vieții, singura mea frică este ca adolescența să nu fie înlocuită de calculatoare sau alte lucruri tehnologice, electronice.

Prin ochii unui adolescent-pagini de jurnal

      Din mintea unui băiat...                

    Oamenii...ființe complexe cu trăsături deosebite. Dar despre băieți.. despre ei ce putem spune? Cum gândesc ei atunci când sunt îndrăgostiţi? Se pot îndrăgosti? Sunt oare şi ei la fel de sensibili precum fetele?

     Nicio fată nu poate ști ce gândește cu adevărat un băiat...putem doar presupune cum ar arăta un mic pasaj din gândul lor...

      “După atât de multe zile în care o puteam doar privi de la distanță...după atât de multe nopți în care puteam doar să-mi împodobesc visele cu prezența ei…după atât de multe clipe de singurătate în care îmi puteam doar imagina plăcuta ei prezență...

        Se afla acum chiar în fața mea...privind-o, simt că mă cuprinde, ca o mireasmă, un sentiment de uimire...de surprindere. Ochii ei albaştri îmi luminează existența, aceste sclipiri divine mi-au răpit liniştea. Îmi forţează privirea să îi urmeze orbeşte și îmi obligă inima să danseze pe violenta melodie a tobelor. Zâmbetul ei este mai strălucitor decât însuși Soarele, simt că ușor-ușor mă voi topi în frumusețea acestei ființe, mă simt atât de amețit de strălucirea ei. Surâsul ei este mai armonios decât dulcele tril al privighetorilor. Respirația ei plăcută mă învăluie ușor, ca o adiere de vânt şi îmi poartă inima departe, ca pe un zmeu ușor. Părul ei negru îi curge pe umeri precum o cascadă liniștită şi dansează pe linul cântec al vântului precum bătrânul lan de grâu într-un concert al naturii.

        Chipul ei este acum imprimat în inima mea, acest mirific portret va rămâne  pe veci țesut adânc în sufletul meu. Chiar și mişcările lente pe care le face par desprinse dintr-un basm cu zâne. Este o făptură grațioasă pe care o privesc cu admirație şi uimire. Are o fire veselă şi optimistă, un comportament copilăresc plin de puritate. Îmi trezește sufletul poetic și îmi provoacă imaginația. M-a învăţat să zâmbesc învăluindu-mă în iubire…mi-a arătat că visele nu au o limită de timp şi de spațiu, mi-a demonstrat că orice ființă are dreptul la visuri mărețe, irealizabile uneori, dar nimeni nu te poate opri din visat. Mi-a arătat ce înseamnă adevărata dragoste. Nu suport să văd lacrimi în ochii ei, nu pot vedea tristețe pe chipul ei copilăros. Îi voi șterge toate lacrimile și îi voi dărui toată dragostea mea pentru a o vedea fericită. Voi lua toată durerea ei asupra mea și nu voi permite niciodată să fie tristă şi neliniştită. Merită ce e mai bun, totul pentru sufletul ei curat, pentru chipul inocent, pentru privirea prietenoasă, pentru dragostea și atenția pe care o revarsă asupra mea.”

       Asta este în mintea băieților atunci când se îndrăgostesc sau asta este imaginația bogată a unei fete visătoare...

Diana Istrate

Clasa a XI-a D

Noi

Noi mergem ușor pe luciul apelor,

Plutim pe aripile vânturilor;

Strălucim  în lumina soarelui,

Noi suntem stăpânii orizontului.

Trăim viața cum vrem noi,

Nu așa cum ne spuneţi voi.

Zâmbim cănd vă uitați la noi,

Plângem atunci când nu știți voi.

Noi suntem copii,

Timpul încă nu-l putem opri.

Oricum vom îmbatrâni

Și viața altfel vom privi.

Apele se vor îndepărta,

Aerul se va rarefia,

Soarele ușor ne va uita,

Iar orizontul nu-l vom mai vedea.

Probleme ne vor copleși,

Iar noi, copiii,

Hoinari ai dimineții,

Adulți vom deveni.

ELENA  ANDREEA CEAPARU

Clasa a XI-a D

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

Noi, vitorul ţării

”Noi suntem viitorul”

Ce glumă bună.

Nici noi nu credem asta.

Țara s-a dus de mult.

Îngropată la 2 metri sub pământ.

Valorile acestei generații:

Banii, faima și popularitatea.

Când ai relații, viața e mai ușoară.

Inculții ne conduc.

Iar din ei ies alți inculți.

Of, Românie dragă!

Mai ții minte cum ai fost?

Prosperă și frumoasă...

Ispita Occidentului.

Și-apoi în ’89

Au pus mâna pe tine

Și te-au distrus treptat,

Lăsând numai ruine.

Și-acum mă uit în jur...

Ce țărișoară ai fost!

Erai tu mică, dar...

Te-ai descurcat mereu.

Acum nu mai ai putere,

Nici glas pentru a striga.

Afară cu nemernicii

Ce-au profitat de frumusețea ta!

Și s-au bătut cu pumnii în piept,

Că rușii au fost de vină.

Și-au ascuns adevărul,

Spunând că ai tăi români

S-au trezit din „somnul cel de moarte”

Și au pus de-o revoluție,

Un pas către distrugere.

Nu-mi spune că nu-i așa!

Te-au furat și exploatat,

Cobaiul Occidentului tu ai fost.

Dar presimit, că în scurt timp

Adevărați revoluționari se vor ridica

Și-atunci te vei răzbuna

Pe toți nemernicii ce și-au bătut joc

De tot ce ai însemnat tu.

Mică acolo, pe harta lumii,

Dar mare în sufletul națiunii.

Fă-ne azi iar copii!

Ce uşor ar fi

Să fim copii

Pentru o zi!

Am fugi, am zâmbi,

Fără griji, fără gânduri.

Am fi iar copii,

Pentru o singură zi.

Am lăsa tot ce ne preocupă acum

Şi-am fugi pe drum,

N-am obosi...oricum.

Părinţii ne-or căra.

Ne-or povesti,

Câte-n lună şi-n stele

Fericiţi că noi

Mai ştim a fi copii.

Măcar pentru o zi.

Iubirea

M-ai întrebat ce-i iubirea.

N-am știut să-ți răspund.

E nedefinită...

Tot ce știu e că-i infintă.

Unii iubesc, ca să nu fie triști,

Alții pentru că le e interzis.

Unii cred că iubesc,

Alții din asta trăiesc.

Un amestec nebunesc,

Complex, divers.

Fericire şi tristețe

Zâmbete şi plânsete.

Azi mă iubești, mâine pleci

Și-apoi te-ntorci, turbat parcă ai fi...

Și-mi zici: "Nu știu ce mă face să te iubesc!"

Și-acum te privesc și mă întreb

Oare ce-i iubirea?

Zâmbetul meu inocent,

Sărutul tău rapid,

Atingerile mele timide,

Plimbările noastre în noapte.

Mă iubești că așa ne-a fost dat.

Și când te văd, mă reîndrăgostesc,

Inima-mi sare din piept,

Iar clipele se prelungesc la infinit.

Of, ce bine e să fii iubit!

YUNUSOGLU-EYLUL SABO-ANDRADA

Clasa a XI-a D

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

Iubirea adolescentină

Istrate Diana

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

Clasa a XI-a D

              Adolescența este cea mai grea piesă a vieții deoarece actorii sunt încă neinițiați, iar trecerea de la tragedie la comedie are loc în momentul în care te aștepți cel mai puțin.

              Adolescența este momentul în care te trezești în bătăile vântului fără a ști să-i controlezi mișcările. Este un joc ale cărui reguli le afli abia după ce ai depășit obstacolele, este acel joc pe care nu îl conduci, deși ai impresia că tu ești liderul. Este un drum în care ai nevoie de prezența familiei pentru a putea să reziști. În această perioadă de timp deprindem noi calități, trăim noi sentimente și descoperim minuni imposibile cum ar fi iubirea.

              Adolescența este vârstă în care iubirea este indispensabilă. Să iubești nu înseamnă doar să fi alături de o persoană, înseamnă să oferi tot ceea ce ai mai bun, fără să aștepți nimic în schimb. Atunci când iubim, nu trebuie să fim ca un actor care trebuie mereu să uite ceea ce este și să îmbrace diverse caractere pentru a mulțumi publicul. Trebuie să fim exact cum suntem și să ne interpretăm propriul rol pe marea scenă a vieții. În adolescenţă, ne îndrăgostim de un zâmbet perfect, evitând să vedem dincolo de aparențe și să ne îndrăgostim de sufletul frumos al celui de lângă noi. Este derutant felul în care dragostea se joacă cu noi la această vârstă, mai întâi credem că iubim apoi realizăm contrariul. La această vârstă iubirea ne face visători și, de cele mai multe ori, omitem lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi școala sau prietenii.

În concluzie, noi, tinerii, avem darul de a îngreuna și cele mai ușoare lucruri datorită lipsei de responsabilitate și experiență.

Teama de eşec în adolescenţă

Diaconu Mădălina-Andreea

Colegiul Național “Matei Basarab”

Clasa a XI-a D

Adolescența este o etapă a vieții în care are loc o maturizare treptată, atât a fizicului, cât și a funțiilor psihice ale organismului.

După părerea mea, vârsta adolescenței este acea perioadă a vieții în care descoperim încetul cu încetul ce înseamnă conceptul de “viață reală”. În aceasta perioadă absolut orice facem și orice schimbare ne afectează, depinzând de noi dacă în bine sau în rău. Prima iubire, prima despărțire, primele visuri mărețe si prima dorință de a deveni cineva apar la vârsta adolescenței.

Dar, trecând anii, la fiecare adolescent apare dorința de autocunoaștere și de autorealizare , atât pe plan social, cât și pe plan financiar, dar și întrebarea: “Oare o să reușesc?”.  Încercând să aflăm răspunsurile la această întrebare, avem parte și de dezamăgiri.  Depinde de fiecare adolescent în parte cum trece peste, dacă mai repede sau mai ușor, însă cu toții ne-am blocat măcar o dată din cauza unui eșec.

Din afirmația lui Hellen Adams Keller “Când o usă se închide, alta se deschide, dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă, că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis”, ar fi necesar să învățăm să nu ne blocăm și să mergem mereu înainte cu capul sus.

Din punctul meu de vedere, adolescența nu trebuie ratată din cauza dificultăților tipice vârstei, precum iubirile sau liceul, adolescența ar trebui văzută precum o cale de cunoaștere spre “nou”, cum, de altfel, este întreaga viață.

Ar trebui  ca în aceasta perioadă să facem cât mai multe, să cunoaștem cât mai multe, pentru că atunci când o sa creștem nu o să regretăm lucrurile pe care le-am făcut, o să regretăm ceea ce puteam face si n-am făcut.

Niciodată să nu fim triști că suntem refuzați, să ne ambiționăm să reușim pe cont propriu. Cea mai mare greșeala a noastră este aceea de a ne fi frică să greșim.

În cele din urmă, aș dori să spun că vârsta adolescenței este minunată, iar că anii aceştia nu o să se mai întoarcă niciodată, așa că mai bine greșim și învățăm, decât să trăim cu întrebarea “Ce s-ar fi întâmplat dacă … ?”.

Ploaia

Atât simt…

Atât scriu.

E-o viaţă prost organizată,

Continuă să cadă, în şir neîncetat,

Cu-n zgomot mut, din ceru-ntunecat,

O sumedenie de gânduri.

Vorbe, şoapte în repetate rânduri

Cad … fără umor,

Cad … mult prea uşor

Se duc fără speranţă în praful înăbuşitor

Aşa se sting odată cu ele

O parte din visele mele,

Vise ce-mi tulburau neliniştea…

Şoapte, atât de line,

 ce-mi dădeau la schimb uimirea

Nimic din ce este nu e ce-a fost,

Nimic din ce-a fost nu va mai fi

Vremea iniţierii s-a dus …

Trezeşte-te, copile, nu vezi că strig la tine?

Ia-ţi sapa şi treci afară-n ploaie

Doar nu-ţi doreşti o viaţă între gunoaie!

Asta e realitatea!

Sapă în noroi, dacă-ţi  vrei dreptatea!

Nu poţi să stai nepăsător,

Căci timpul e neiertător.

Nu-ţi poţi permite să fabulezi

Viaţa-i Viaţă!...Noaptea…poţi să visezi…

(Sunt vorbele nou născute ale maturizării)

,,Dar nu pot!….mai vreau să dorm!!!’’

Prea târziu……copilul a pierdut

Căci de-acum, stau şi privesc

Acelaşi cer dumnezeiesc,

Acelaşi cer întunecat

Doar ca ploaia… s-a terminat!

Strop de suflet

Plouă .... aş vrea să fiu o picătură de ploaie

ce se gândeşte la o viaţă de om.

Mă doare şi nu pot să plâng !

Ce mă doare?

Mă doare cerul,

mă gâdilă pământul îmbălsămat în lacrimi

sunt eu şi mă doare ce nu sunt,

mă doare ce nu sunt...

Ai grijă de tine, suflete, eşti singur!

Ai grijă de tine…eşti unic !

Ai grijă de tine, copile,

căci bătrânul revine,

iar tu, adult, nici nu exişti.

Ai mare grijă, femeie, de bărbatul care ai fost,

 iar tu, bărbate, de fragilitatea din tine.

Iată-mă, Doamne, cu sufletul deschis!

Toarnă în el mai multă nebunie

ca să nu mai rabde,

să nu mai doară ceea  ce nu sunt!

Oameni

M-am gândit la tine, să ştii,

şi mă tot gândesc…

Sunt bogat!

De fiecare dată

când mă gândesc la tine

lumea mea se îmbogăţeşte

cu un strop de fericire.

Suntem bogaţi!

Aici, în lumea mea,

un colecţionar de gânduri

face baie în litrii de fericire,

dar lumea mea

e diferită de lumea de-afară.

Lumea de-afară e plină ochi

cu muzicieni aritmici şi oratori surzi,

e o lume de clipe aruncate de-a valma

pe o partitură de zgomot.

Oameni cu formă bizară

de note aranjate fals,

conduşi de un dirijor fără mâini,

care aplaudă cu labele picoarelor

urletul sfâşietor al generaţiilor.

Un Geniu!

Aici, copiii strănută adevăr

şi părinţii se îmbolnăvesc

de răceala fricii de libertate.

Unul urlă unire, altul jignire.

De fapt, nu ştiu unul de altul,

dar se văd constant

nu ştiu cine sunt,

dar se arată tuturor

într-un un mare labirint.

Şi iată-ne, doi nebuni de fericire

gâfâim, obosiţi de prostia din jur.

E drăguţ printre proşti,

dar parcă mi-e dor de linişte!

Ochi

Dacă vorbele ar avea ochi,

Atunci „cer” ar avea ochii albaştrii,

„Soare” ochii galbeni-aurii.

Dar ce ochişori ar avea „prunc”?

Dar  „înţelepciune”? Sau ce culoare

Ar avea ochii lui „noi”?

Există un singur cuvânt fără ochi:

„Dragostea” …

Sau poate are ochii tăi

Sau poate pe ai mei...

Sau poate dragostea

Are ochi de culoarea „adevărului” şi forma „neliniştii”.

Totuşi, indiferent ce ochi ar avea,

Dragostea tot nu ar semăna cu întunericul,

ce luminează viaţa îndrăgostiţilor…

Sărut ideea că exişti

Am ciupit cu gândul

coarda dragostei

ce a răsunat în mine,

reacordându-mi şi creierul

şi inima cu sine.

Viaţa e ca un vuiet de vânt

într-un deşert de scopuri.

Dragostea ta sună aievea

ca o arie duioasă de vioară.

Nu te-am atins încă...

Dar sărut ideea că exişti!

Ştiu că îţi este frică, iubito,

frică de ireal, de nepătruns,

frică de inexistent

şi te înţeleg.

Noi doi avem o putere,

o imensă putere...

Împreună recreăm irealul, construim

neapătrunsul şi inexistentul.

Asta pentru că aşa

ştim noi să-nvingem

frica de adevăr...

Iar frica asta de Iubire

va dispărea într-o clipă!

Contrast

Fermecate umbre

vorbesc în tine,

Foşnet de cuget

scânceşte-n mine…

O rază de-ntuneric

despică o undă de lumină

şi formează

O oază de linişte,

o secundă de nimic,

 o clipă de răgaz.

Flămânde, ceasurile

îşi sorb pe nerăsuflate

minutele şi secundele,

amână scopurile cu zilele.

O clipă de inert străpunge

 trecerea unei secunde

şi formează

o pată de singurătate,

o nouă culoare a sinelui,

o compoziţie paradoxală.

„Stupidele” vise

de-un alabastru stins

îi înalţă pe „eu” şi pe „tu”

şi cutreieră cu noi

pe-ntregul cuprins,

atinşi de o muzică

cântată perpetuu...

Într-o notă falsă de efemer

se divizează sunetul melodios

 al lui „a fi”.

Eu sunt efemer,

voi sunteţi efemeri…

Doar că irealul razei de-ntuneric,

 a clipei de inert

 şi a notei false

stă ascunsă în ochii lui „Tu”!

ANDREI DUŢU

Clasa a XII-a F

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

„Ispitele” adolescenţei

Popescu Laurenţiu

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

                                                                                                                 Clasa a XI-a D

Adolescența este o perioadă foarte importantă, în care ne dezvoltăm fizic şi psihic. Adolescența este importantă pentru pentru fiecare om în parte. Pentru unii, adolescența, reprezintă perioada distracției și libertății, perioada cunoașterii și evoluării.

Adolescența poate însemna pentru unii prima dragoste sau primul contact sexual cu o persoană de sex opus. Tot în perioada adolescenței ne formăm caracterul sau personalitatea, ori, în cel mai bun caz, ambele și poate fi o perioadă bizară, întrucât este dificil să te integrezi într-o societate.

În această perioadă îți formezi totodată și anturajul. Dacă acesta este atras de nefasta prăpastie a drogurilor, țigarilor și a alcoolului, nu înseamnă ca trebuie să te lași “contaminat” și tu, ci trebuie să acționezi, părăsind grupul imediat.

În această etapă din viața noastră avem dreptul la liberă exprimare și putem să ne exprimăm temperamentul după bunul plac. Sunt prezente întrebările legate de scopul nostru în viață și suntem vulnerabili și foarte ușor de manipulat.

În concluzie, unora le este dificil să se acomodeze cu această nouă etapă a vieții, deoarece lipsa grijilor, specifică perioadei copilăriei, dispare, iar apariția responsabilităților este iminentă.

Magia adolescenţei

         

Adolescenţa.... ce poate fi adolescenţa? Doar o perioada din viaţa unui om sau un adevărat haos?

          Adolescenţa este vârsta întrebărilor, a îndoielilor, a unor sentimente noi. Este un domeniu incert, dar fascinant în acelaşi timp. În timp ce unii se aventurează în universul adolescentin, alţii fug sau doar încearcă să se ascundă de realitatea obscură ce-i înconjoară. Noţiuni, probleme sau enigme apar din ce în ce mai des. Întrebări precum: “Cine sunt?” sau “De ce eu?” sunt doar câteva exemple din multitudinea de probleme pe care un adolescent obişnuieşte să şi le pună zilnic.

                   Adolescenţa…. ce poate fi adolescenţa? Când spunem “adolescenţă“ la ce ne gândim de cele mai multe ori? Da…. ne trec prin minte fel şi fel de lucruri, dar niciunul nu se compară cu acele furtuni afective de reverie şi fantezie. De exemplu, ne gândim la prima iubire sau “first love” (cum se obişnuieste  să se spună mai nou) ce are implicaţii profunde asupra adolescentului şi a viitorului adult. Sau să nu uităm de personalităţile care şi-au început cariera la vârsta adolescenţei şi care, ciudat de adevărat, sunt numeroase.

          Acum putem defini  mai bine adolescenţa. Este acea paletă de sentimente, imagini şi trăiri cu care fiecare se joacă la un moment dat şi care uneori poate fi atât de frumoasă, încât unii mai rămân o perioadă adolescenţi doar pentru a resimţi acele emoţii.

          Este perioada în care omul păşeşte în viaţă. Revezi primul buletin şi îţi dai seama că acea faţă de copil de 14 ani încă mai e acolo, undeva, într-un colţişor din sufletul tău. Capacitatea, admiterea…. toate trec  atât de repede încât deja te vezi printe nişte necunoscuţi, explorând holuri cu un aer de nou început. Viaţa de liceu este cea mai frumoasă. Nimeni nu te cunoaşte, nimeni nu te judecă, nu va şti nimeni că în generală erai baiatul timid cu ochelari din penultima bancă sau fata plângăcioasă. Şi, dintr-o dată, îţi dai seama la Balul Bobocilor că, peste noapte, răţuşca cea urâtă a devenit lebăda graţioasă.

          Trece şi liceul cu cei patru ani atât de repede…. dar vei mai trece aşa, din când în când, pe lângă copacul din faţa lui, doar pentru a-ţi reînvia acele sentimente când chiuleai pentru băiatul cu un an sau doi mai mare ca tine, după care te puteai holba şi ore în şir din colţul umbrit al holului. Pozele de la balul de sfârşit de liceu nu fac decât să trezească acel zâmbet de atunci. Dai şi Bacul şi admiterea, şi iată cum ai ajuns adolescentul-matur gata să-şi urmeze visele şi, în acelasi timp, speranţele dintotdeauna.

          Nu e uşor să fii adolescent, dar nimic nu poate înlocui magia acestor ani, felul în care percepi lucrurile, întrebările care te macină, al caror răspuns poate rămâne un mister….

          Cam aceasta este adolescenţa, în viziunea mea... Poate dura oricât, depinde de graba fiecăruia de a intra în viaţa de adult…

                                                                                 

   Radu Denisa

     a  XII - a F

Cum e viaţa mea de adolescentă?...

Ţintă Elena

Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Bucureşti

Clasa a XI-a D

            Viața de adolescent este privită de adulți ca una destul de ușoară, însă nu-i așa. Adolescența este vârsta la care trecem prin niște transformări și suntem tentați să experimentăm cât mai multe, întrucât oricine ne-ar spune că nu e bine ceea ce facem, noi nu credem până nu încercăm.

            Vârsta adolescenței este una destul de periculoasă pentru noi toți, deoacere trebuie să știm ce e bine și ce e rău pentru noi, deoarece, dacă intrăm în tot felul de anturaje (droguri,țigări, substanțe dăunătoare etc.) și acceptăm să ne lăsăm pradă tentației și curiozității, ne putem distruge toată viața. Știu că adulții au falsa impresie că toți se apucă de fumat/droguri pentru că le spune un prieten să încerce. Însă noi, chiar dacă suntem adolescenți și de obicei credem că tot ce zboară se mănâncă, nu înseamnă că nu gândim, ci doar că suntem curioși. E adevărat, la vârsta noastră chiar facem unele lucruri impulsiv, dar nu înseamnă că apoi nu regretăm.

          O altă problemă foarte frecventă la adolescenți este faptul că mulți confundă un sentiment foarte puternic de atașament cu iubirea.

         La vârsta aceasta, noi, adolescenții, avem probleme și cu încrederea în oameni, întrucât noi trebuie să știm care ne sunt prietenii și în cine ne putem încrede. Avem încredere în toată lumea pentru că ne gândim că nimeni nu ne-ar face nouă rău, că nu ar avea de ce să ne dezamăgească până când cineva ne dezamăgește și nu ne mai putem încrede în nimeni, ne ascundem de toți. Apoi, ne gândim că s-a întâmplat o dată și că nu are rost să avem o părere proastă despre toată lumea doar pentru că o persoană ne-a dezamăgit și începem să avem iar încredere. Până când iar suntem dezamăgiți. Și tot așa... Trecem de la o stare la alta foarte repede. Ba suntem foarte fericiți, ba ne supărăm dintr-o dată, ba ne punem pe gânduri, apoi iar ne înveselim.

           Cât despre relația cu părinții, noi adolescenții nu prea suntem înțeleși de părinți sau de adulți în mod special. Ei se așteaptă ca noi să ne comportăm ca nişte oameni maturi, în timp ce ei ne tratează ca pe niște copii. Ei au pretenții prea mari de la noi și cred că nouă ne e foarte ușor (că adolescenșa e o vârstă foarte ușoară) și nu înțeleg că noi chiar ne străduim să învățăm cât mai mult, deși școala nu prea mai e primul loc pe lista noastră de lucruri importante. Părinții mereu zic că și ei au trecut prin adolescență și că a fost o vârstă ca oricare alta, însă acum nu mai sunt vremurile care erau cândva.

                În concluzie, deși tot ce facem acum e să ne plângem că nimic nu ne convine sunt convinsă că tuturor le va fi dor de aceste vremuri, pentru că într-adevăr acum trăim cele mai frumoase momente și avem parte de cele mai speciale prietenii.

 Percepţia mea despre viaţă

Yunusoglu Eylul Sabo Andrada

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

                                                                                                                 Clasa a XI-a D

Fiecare adolescent îşi formează propiul sistem de valori, influenţat fiind de: mediul familial, prieteni, anturaj, şcoală, statut social etc. De asemenea, fiecare în parte are o altfel de atitudine asupra vieţii. Unii o iau în serios, alţii o privesc superficial, deoarece toată viaţa au fost susţinuţi de către părinţi sau au avut atât de multe eşecuri, încât şi-au pierdut încrederea în sine.

Valorile sunt calităţile, idealurile, scopurile noastre, standardele pe care ne dorim să le atingem. Pe acestea le dobândim începând încă din primii ani de viaţă, prin educaţia „celor şapte ani de acasă” şi le dezvoltăm an de an, susţinuţi de şcoală şi de tot ce ne înconjoară.

În ceea ce mă priveşte, aş putea spune că am fost un copil norocos. Am avut întotdeauna alături de mine modele de la care am avut atâtea de învăţat. Am o famile numeroasă, atât părinţii, cât şi bunicii, verişorii, unchii, mătuşile, ce pentru mine, cât şi pentru sora mea sunt un mare întreg şi un model de viaţă.

 De la tata, am învăţat ce înseamnă responsabilitatea, familia, sinceritatea, siguranţa şi înţelepciunea. Mama m-a învăţat ce e afecţiunea, sinceritatea, independenţa, frumuseţea, respectul de sine, cât şi bucuria. Chiar şi de la sora mea mai mică am lucruri de învăţat, lucruri pe care le-am ştiut,dar, din păcate, cu anii le-am uitat, precum puritatea sufletească, prietenia, loialitatea, recunoaşterea şi iubirea necondiţionată.

În şcoală am dobândit alte valori, precum competiţia, provocarea, educaţia oferită de şcoală, dezvoltarea personală şi profesională, prietenia, aventura, cât şi responsabiltatea faptelor mele, asumarea lor.

Toate aceste lucruri au contribuit la formarea mea ca individ al acestei societăţi, dar şi la formarea ierarhiei mele de valori. Probabil că dacă nu-i aveam pe ai mei lângă mine, să mă susţină, lucru ce mi-a format încrederea şi respectul de sine, întâmpinam destul de multe probleme şi făceam multe alegeri greşite.

În concluzie, contează foarte mult de cine eşti înconjurat, pentru a face alegeri corecte şi implicit a avea atitudinea corectă faţă de o stare sau de o situaţie. Până la urmă, viaţa este o provocare ce trebuie dusă la capăt, indiferent de obstacolele pe care le întâmpinăm, dar cu ajutorul acestor valori dobândite poţi duce la capăt provocarea şi să-ţi atingi idealul propus.

                                                                                    

         O poartă spre lume…

Zincă Dan

Colegiul Naţional „Matei Basarab”

                                                                                                                 Clasa a XI-a D

Adolescenta este graniţa dintre joacă şi responsabilitate, dintre copilărie şi maturitate. Este momentul în care devenim conştienţi de calităţile noastre.

            Când eşti adolescent, trăieşti cu adevărat. Distracţia este din plin, supărările trec repede. Trăieşti pentru moment, chiar dacă nu realizezi asta. Este perioada care te schimbă, te transformă în omul care vei fi pentru tot restul vieţii. De aceea, trebuie să ai grijă ce fel de adolescent eşti.

            Ca adolescent, începi să cunoşti oamenii, să vezi dincolo de aparenţe. În timpul adolescenţei, începem să ne descurcăm singuri, nu neapărat fiind forţaţi de împrejurări sau de cineva, ci pentru că avem idei şi visuri diferite de cei de care am depins până acum, dar şi din dorinţa de afirmare.

În copilărie, ai parte doar de teorie: despre dragoste, despre tristeţe, despre necazuri, despre bucurii, despre viaţă, despre oameni. În timpul adolescenţei se face schimbarea de la teorie la  practică.

Adolescenţa este perioada din viaţă în care distracţia este la loc cinste, chiar dacă, adolescenţi fiind, de multe ori nu realizăm. Dar tot timpul ne vom aminti momentele frumoase. Într-adevăr, avem parte de multe supărări, certuri, depresii, în timpul adolescenţei, dar toate sunt de scurtă durată, iar de multe ori uităm un lucru trist, doar atunci când un altul mai interesant îi ia locul.

            Tot în timpul adolescenţei te îndrăgosteşti pentru prima dată, trăieşti prima poveste de dragoste şi înveţi să preţuieşti oamenii de lângă tine.

            Cu toate că este o perioadă plină de greutăţi, fiecare dintre noi ar trebui să găsească  metode de a trece peste ele, şi de a lăsa lucrurile bune să intre în viaţa noastră.